Tu știai de regula celor 5 secunde?

Gândește-te de două ori înainte de a ridica prăjitura de pe podea.

Mulți oameni consideră că e ok să mănânce alimentele care au fost scăpate pe podea, dacă au fost ridicate în 5 secunde. Dar este totul doar un mit urban?

În urma unui studiu efectuat la Universitatea Illinois în anul 2003 a arătat că alimentele scăpate pe podea și luate în 5 secunde erau acoperite cu bacteria E-Coli. După ce a aruncat mai multe alimente pe jos a constatat că bacteriile ajung pe alimente în mai puțin de 5 secunde.

Însă cât de multe bacterii ajung pe alimente în 5 secunde? Și ce s-ar întâmpla dacă le-am mânca?

Un profesor de la Universitatea Clemson a găsit aceste raspunsuri într-un alt studiu.

Cercetările sale au concluzionat că transferul bacteriilor pe produsele alimentare nu depinde de cât timp produsele alimentare au fost în contact cu suprafața contaminată – dacă pentru câteva secunde sau un minut întreg – însă suma totală a bacteriilor a făcut diferența. Tipul suprafeței, de asemenea, a jucat un rol important în contaminare. Covoarele sunt cele mai bune locuri în care să îți scapi mâncarea față de lemn sau faianță. Când covorul a fost acoperit cu Salmonella, mai puțin de 1% din bacterii au fost transferate, dar atunci când produsul alimentar a fost în contact cu lemnul sau faianța între 48% și 70% din bacterii s-au transferat pe produsul alimentar. Brrrr!

Așadar, atunci când scapi ceva pe jos cea mai bună soluție este să îl arunci la coșul de gunoi.

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro