Cărţi pentru seri de toamnă

Un roman de aventuri spirituale, o culegere de istorii simpatice din spatele cortinei, poveşti superbe.

Un roman de aventuri spirituale, o culegere de istorii simpatice din spatele cortinei, poveşti superbe.

Sega, Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal, Editura Humanitas

Ştiam că va Namaste este parte dintr-o trilogie, aşa că m-am bucurat să citesc cel de-al doilea volum al aventurilor lui Sega. După cele trei luni petrecute în ashramul lui Osho din Pune, Sega îşi ia zborul spre Himalaya şi aterizează la Kathmandu, fără să-şi fi propus să cucerească Everestul ori să-l întâlnească pe Yeti, ci să-şi prelungească viza pentru India, să urmeze un curs de Vipassana în izolare şi să facă o vizită la Lumbini, unde s-a născut Siddhartha Gautama, cel care a devenit Buddha. Ca să-şi încerce puterile, Sega nu recurge la rezervări prin internet şi nici la ghiduri turistice sau persoane de contact, lăsându-se cu totul la voia întâmplării. Ceea ce îl va costa, desigur… Soarta îi scoate în cale personaje dintre cele mai stranii, precum monstrul din Lumbini, deghizat într-un sadhu, fraţii Devkota, care îl momesc în excursii pe care nu şi le-a dorit niciodată, Ana, frumoasa rusoaică, şi Igor, prietenul ei psihopat, sau Lama, ghidul nebun care îl duce în Shangri-La, locul ascuns în inima munţilor Himalaya.

Isabel Allende, Caietul Mayei, Editura Humanitas
Abia trecută de pragul adolecenţei, vârstă la care a experimentat toate senzaţiile tari pe care le poate oferi California zilelor noastre, Maya Vidal pătrunde în lumea interlopă, adoptându-i viciile. Pendulând între SUA şi Chile, împletind mai multe fire narative, Caietul Mayei este o carte despre vindecare: de amintiri coşmar, de dezamăgiri, dar mai ales de dependenţa de droguri. Un roman cu un subiect îndrăzneţ construit, straniu şi cutremurător, despre violenţa sexuală, teroarea politică şi secrete grele de familie, toate depăşite prin curaj şi iubire.

Radu Beligan, Între acte, Editura All
Între acte este o culegere de însemnări, cugetări, rememorări şi comemorări care constituie tot atâtea documente ale istoriei şi filosofiei teatrului. Fie că istoriseşte o anecdotă, fie că povesteşte o întâlnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie că alcătuieşte tablouri succinte şi grăitoare ale monştrilor sacri ai scenei româneşti, fie că face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral, Radu Beligan rămâne inconfundabil. Şi talentul şi naturaleţea cu care povesteşte sunt absolut captivante.

Ruth Ozeki, Poveste pentru timpul prezent, Editura Polirom
Poveste pentru timpul prezent îţi demonstrează puterea miraculoasă a scrisului şi cititului, capabilă să lege oameni care nu s-au văzut niciodată, în ciuda distanţei în timp şi spaţiu. Nao Yasutani – o adolescentă japoneză care şi-a petrecut copilăria în California şi nu reuşeşte să se adapteze la viaţa stresantă din Tokyo, – a hotărât să se sinucidă. Totuşi, Nao nu vrea să dispară fără să lase ceva semnificativ în urmă. Ea dă astfel curs inspiraţiei subite de-a povesti într-un jurnal viaţa fascinantă a străbunicii sale – o călugăriţă budistă ajunsă la venerabila vârstă de o sută patru ani –, fără să bănuiască vreo clipă că acesta îi va schimba destinul în întregime.

Foto: Hepta