4 motive pentru care nu îți place cum ieși în poze

Probabil ți s-a întâmplat și ție de multe ori să te uiți la poze cu tine și să îți analizezi fiecare defect sau să nu fii tocmai mulțumită de cum arăți în ele. Judecăm inclusiv pozele de grup după cât de bine arătăm, ne alegem cu rigurozitate pozele pe care le postăm pe rețelele de socializare și facem zeci de selfie-uri până când reușim unul care să ne fie pe plac.

Dacă ți se întâmplă însă de prea multe ori să nu fii mulțumită de cum arăți în fotografii, iată câteva motive pentru care se întâmplă acest lucru și ce poți face astfel încât să nu mai faci niciodată o poză care să nu îți fie pe plac:

Nu folosești un telefon cu o cameră foto bună

O fotografie reușită depinde de mai mulți factori, însă poate cel mai important este calitatea camerei foto a telefonului tău. Calitatea fotografiilor depinde, în primul rând, de numărul de megapixeli, așa că vei avea nevoie de un smartphone creat special pentru a face fotografii profesionale. De exemplu, acest Huawei P10 are o cameră principală de 12 megapixeli, o cameră frontală de 8 megapixeli și este destinat mai ales celor care vor să facă fotografii profesionale cu puțin efort, fără să se priceapă neapărat să ajusteze parametrii, pentru că telefonul o face pentru tine.

Dacă citești acest articol despre cum trebuie ales un telefon care face poze bune, vei vedea că numărul de megapixeli al camerei foto nu este singurul aspect de care trebuie să ții cont. Cu toate acestea, nu îți va fi dificil să capeți puțină experiență în analizarea unui smartphone performant, care să te ajute să faci cele mai reușite poze sau selfie-uri.

Nu știi care este cel mai bun unghi al tău

Actrițe, cântărețe, fotomodele sau vedete, toate știu că secretul pentru a ieși bine în poze este să se lase fotografiate dintr-un unghi care le avantajează. Fiecare persoană are o structură facială unică, însă puțini sunt conștienți de faptul că, sub obiectivul atent al camerei foto, chipul tău ar putea arăta ușor diferit fotografiat din diverse unghiuri. Pentru a-ți da seama cum ar trebui să ții capul atunci când pozezi, fă-ți câteva selfie-uri din mai multe unghiuri, astfel încât să vezi cum cade lumina pe tenul tău.

Iar în ceea ce privește postura corpului, există câteva trucuri cu ajutorul cărora poți părea mai slabă sau, dimpotrivă, îți poți accentua formele, și îți poți ascunde unele defecte. De exemplu, o postură cu o mână în șold te poate ajuta să îți definești mai bine talia, în timp ce statul cu un picior înaintea celuilalt te poate ajuta să maschezi niște șolduri mai late.

Nu știi să alegi lumina potrivită

Cea mai flatantă lumină pentru fotografii este lumina naturală, ușor difuză, similară cu lumina soarelui la apus. În schimb, lumina albă, fluorescentă de acasă sau dintr-un local, mai ales dacă vine de sus, va crea umbre deloc flatante pentru chipul sau corpul tău și îți va scoate în evidență defecte pe care nici nu știai că le ai. De asemenea, evită întotdeauna să faci fotografii cu blițul, întrucât nici cea mai fotogenică persoană nu va arăta bine în acel tip de lumină. Niciun filtru nu poate îmbunătăți o fotografie făcută într-un ambient iluminat fluorescent sau întunecat, așa că evită de la bun început pozele în astfel de locuri.

Te străduiești prea tare să pozezi

Cele mai reușite fotografii sunt cele în care subiectul este surprins natural, inconștient de prezența aparatului. Atunci când îți dai prea mult silința să pozezi precum o vedetă sau încerci posturi care nu îți vin în mod natural, acest lucru devine evident în poze; faptul că nu te simți confortabil în acea postură. Încearcă să îți relaxezi musculatura feței și să te simți cât mai în largul tău în fața aparatului de fotografiat, iar pozele vor ieși mult mai bine.

Sursa foto: Shutterstock/Copyright:Dmitry_Tsvetkov

erika
erika.chivu@ringier.ro