10 idei pentru a avea un dormitor în stil Feng-Shui

Poți începe curățenia de primăvară sau poți să-ți „armonizezi“ dormitorul în stilul Feng-Shui. Sigur, o curăţenie general este întotdeauna binevenită, dar dacă alegi ultima variant, ai toate motivele să investeşti în lenjerii de pat noi, lumânări parfumate, și de ce nu, să-ți redecorezi pereții.

  1. Gata cu dezordinea. După ce vei citi cartea organizatorul japonez, Marie Kondo, „ The life changing magic of tidying up“ , cu siguranţă ţi se va schimba viaţa în momentul în care renunţi la… lucruri. „Păstrează doar lucrurile care înseamnă ceva pentru tine“ spune ea. „Apoi fă un pas hotărâtor și scapă de restul chestiilor pe care le-ai adunat de-a lungul timpului“. În acest fel îți poți reseta viața și să începi un nou stil de viață.
  1. Alege modelul potrivit de pat și locul unde îl amplasezi. Potrivit principiilot Feng-Shui, locul unde îți poziționezi patul este unul crucial pentru că reflectă sănătatea ta, bogăția și dragostea. Patul ar trebui așezat în locul cel mai îndepărtat al camerei, cu fața spre ușă, dar să nu fie în aceeași linie cu aceasta. Alege un pat dintr-un material natural, precum lemnul.
  1. Investește în lenjerii de pat de calitate. Cumpăra lenjerii de pat de calitate din materiale pure, precum bumbacul sau inul.
  1. Alege culori neutre, pământii sau nude. Rămâi la o paletă de culori neutră pentru a crea o atmosferă plăcută și liniștită. Specialiștii Feng-Shui recomandă tonurile pământii calde și tonuri neutre precum, albastru deschis, gri. Evită culorile țipătoare precum roșu sau portocaliu.
  1. Creeaza simetrie prin combinarea accesoriilor. Decorează în pereche. Folosește veioze identice pentru a crea simetrie.
  1. Folosește lumânări parfumate. Lumânările parfumate nu doar sporesc simțurile, dar luminează cel mai bine dormitorul, potrivit specialiștilor în Feng-Shui. Ele eliberează energie și creează o atmosferă caldă și vindecătoare.
  1. Înlocuiește televizorul cu tablouri. Elimină orice tehnologie precum, televizorul, calculatorul sau telefonul deoarece ele consumă foarte multă energie. Dormitorul trebuie să fie un loc de liniște și de contemplare, fără fii distrasă de problemele cotidiene.
  1. Folosește oglinzile cu grijă sau deloc. Evită să pui oglinzi în dormitor, pentru că au un Feng-Shui rău, spun specialiştii. Oglinzile reflectă energia, iar acest lucru te poate ține treaz. Dacă este necesar să ai o oglindă în dormitor o poți plasa în spatele ușii de la dulap.
  1. Încearcă să pui un covor lângă pat. Dacă nu ai nimic pe podea, poți folosi un covoraș pentru a absorbi energia înainte ca tu să te aşezi în pat. Specialiştii sugerează să ai două covorașe, unul pentru fiecare parte a patului, dacă dorm două persoane în acel pat.
  1. Mută coșul de rufe undeva unde nu-l poți vedea. Nu-ți lăsa rufele murdare în dormitor. Încearcă să minimalizezi dezordinea, pune hainele murdare într-un coș cu un design atractiv.
roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro