Gata cu scuzele. 3 moduri în care poți face sport fără să mergi la sală

Vrei să te menții în formă, dar timpul nu îți permite să ajungi la sală și nici nu prea îți place să faci sport alături de alte persoane. Nu ești singură!

Oricine își dorește să se mențină în formă fără toată corvoada mersului la sală, a căratului genții cu prosop și haine de schimb sau a respectării unui anumit program. Din fericire, sala de fitness nu este singurul loc și sigura modalitate prin care poți face mișcare. Există și metode alternative care te ajută să te menții în formă fără să fii constrânsă de un program anume și fără să trebuiască să ajungi în cealaltă parte a orașului pentru asta. Uite ce poți face:

 

  1. Adu sala acasă

Cea mai simplă, dar și cea mai eficientă, modalitate de a face sport zi de zi este să faci din asta o plăcere. Poți face mișcare în living, în timp ce te uiți la serialul preferat, folosind una dintre aceste benzi de alergat pentru acasă. Având un asemenea echipament la îndemână, poți să faci sport la orice oră, indiferent de programul pe care îl ai la birou. În plus, când este atât de comod să-ți faci antrenamentul și nu mai trebuie să faci și drumul până la sală, vei fi mai impulsionată să te pui în mișcare. E aproape imposibil să treci pe lângă ea zilnic și să nu o pui la treabă, nu-i așa?

  1. O schimbare radicală: fără mașină sau autobuz

Renunță la mașină sau autobuz și încearcă să mergi pe jos sau cu bicicleta până la birou, mai ales dacă ai la birou și vestiar cu dușuri. Majoritatea clădirilor noi de birouri le pun la dispoziție celor care lucrează acolo spații cu dușuri, tocmai pentru a încuraja un stil de viață activ și sănătos.

Mai mult decât atât, în București există 11 stații de închirieri de biciclete. Poți lua bicicleta de la una dintre stații și apoi o poți lăsa la altă stație, mai apropiată de destinația ta. Pentru a folosi aceste biciclete trebuie să îți faci un abonament care costă 100 de lei pe an/35 de lei pe lună/10 lei pe zi. Este un mod rapid, dar și plăcut de a te învârti prin oraș, iar avantajele legate de sănătate suntem sigure că nu mai e cazul să ți aducem aminte, pentru că le știi prea bine.

  1. Mergi cu prietenele la alergat, nu la o cafenea

Obișnuiești să te vezi cu prietenele tale cel puțin o dată pe săptămână la o cafea? Ce-ar fi să mutați această întâlnire în parc și să faceți câteva ture? Îmbini în felul acesta utilul cu plăcutul și petreci și ceva timp în natură. În plus, dacă sunteți mai multe, puteți să vă convingeți una pe alta să vă puneți în mișcare. Înscrieți-vă și la un eveniment de amploare, o cursă, care să vă impulsioneze să vă antrenați. Evenimentele de tipul acesta te impulsionează să-ți depășești limitele și sunt foarte distractive, pentru că sunt guvernate de energie pozitivă și de persoane care se distrează făcând sport.

Mișcarea te va ajuta din mai multe puncte de vedere. Dincolo de un corp de invidiat, mișcarea te ajută să scapi de stres, să lupți cu depresia și pur și simplu să te simți mai bine. Mai ai nevoie de vreun alt motiv să începi să faci sport chiar de mâine?

Sursa foto: Shutterstock

 

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro