Cum îţi alegi şi cum îţi pregăteşti geanta de sport?

Dacă argumentul tău final pentru chiulul de la orele de aerobic constă în… lipsa unei genţi de sport organizate şi mereu pregătite, scoate caietul şi ia notiţe! Îţi explicăm noi, pas cu pas, ce trebuie să faci.

Ai vrea să mergi în fiecare dimineaţă la sală. Însă planurile nu-ţi ies aşa cum ţi-ai dori pentru că, de multe ori, atunci când te trezeşti şi vrei să pleci în viteză către sală, realizezi că pantofii de alergat sunt undeva într-un dulap, nu-ţi găseşti şosetele comode şi, în plus, nici nu mai ştii pe unde ai uitat elasticul cu care îţi prinzi părul. Ce-i de făcut? Iată cum trebuie să procedezi dacă vrei să ai o geantă de sport mereu organizată.

Pasul 1: Găseşte geanta perfectă. Nu improviza o geantă de sport din nişte genţi XXL mai vechi sau dintr-o sacoşă din pânză. Caută o geantă încăpătoare, cu mai multe compartimente: unul pentru pantofii sport, altul pentru neseserul cu cosmetice, un buzunar în care să-ţi ţii cardul de abonament, cheile şi telefonul. Nu uita să pui într-un astfel de buzunar câteva punguţe din plastic (pentru costumul de baie ud) şi un pachet de şerveţele.

Pasul 2: Organizează-te din vreme. Ca să fii sigură că vei avea toate cosmeticele la îndemână, mereu, nu plimba neseserul cu lucrurile de acasă la sală şi înapoi. Pune într-un neseser din plastic impermeabil toate lucrurile de care ai nevoie la duş şi după: şampon, balsam şi cremă de corp în sticluţe mici, elastice de păr, beţişoare de urechi, pieptene, un mini-parfum, deodorant, fond de ten şi o mascara (asta în cazul când nu mai treci pe acasă şi vrei să îţi compui totuşi un machiaj cât de minimal). Şi lasă acest neseser mereu în geantă!

Pasul 3: Pregăteşte-ţi hainele din timp. Alege pantaloni de sport şi tricouri din microfibră, care absorb transpiraţia, şosete dim bumbac şi un costum de baie întreg. Lasă mereu în geantă un top în plus (în cazul în care transpiri în primul, dacă uiţi o dată să iei un nou tricou de acasă), o pereche de şosete curate şi câteva schimburi. Plus o eşarfă sau un fes, mai ales dacă obişnuieşti să ieşi afară iarna cu părul ud.

Pasul 4: Gândeşte-te şi la momentul în care pleci de sală. Ai grijă să ai mereu o sticlă de apă la tine pentru hidratare şi nu te amăgi că nu îţi va fi foame: lasă în geantă o punguţă cu migdale sau 1-2 batoane cu cereale.

Foto: Yannis Vlamos

adina.popescu
adina.popescu@ringier.ro