Vrei să fii mai fericită? Copiii ştiu secretul

Glam girls, care va fi ţinta noastră în acest an? Fericirea, cu siguranţă. Să urmăm exemplul celor mici, atât de veseli şi optimişti de fiecare dată, şi să începem o nouă etapă în viaţa noastră.

Fericirea nu are o anumită reţetă şi nici nu este un lucru pe care îl putem găsi în magazine. Fericirea se simte atunci când vrem să o simţim, când lăsăm deoparte toate grijile inutile, toate gândurile negative pe care le fabricăm zi de zi. Glam girls, care va fi ţinta noastră în acest an? Fericirea, cu siguranţă. Să urmăm exemplul celor mici, atât de veseli şi optimişti de fiecare dată, şi să începem o nouă etapă în viaţa noastră.

Ai răbdare, lucrurile vor veni de la sine

OK, poate că nu chiar instantaneu, însă, dacă îţi pierzi răbdarea, nu vei reuşi decât să te enervezi foarte tare, iar asta nu te va ajuta. Când eram mici, voiam tot felul de lucruri: jucării, un căţel sau o pisică, ciocolată şi multe bomboane, dar, de multe ori, ne loveam de refuzul categoric al părinţilor. Numai că acest lucru nu ne oprea să luptăm pentru ceea ce ne doream. Copiii sunt perseverenţi şi nu se lasă învinşi. Iar atunci când lupţi pentru ceea ce îţi doreşti şi nu te laşi descurajată, ai toate şansele să reuşeşti.

Fii indulgentă cu tine

Eşti perfecţionistă şi vrei să faci întotdeauna lucrurile ca la carte. Ai dezvoltat o adevărată obsesie pentru control şi nu îţi permiţi nici măcar o greşeală. Hei, trebuie să înveţi să te mai relaxezi din când în când! Mai ţineţi minte desenele acelea pe care le coloram la grădiniţă? Şi, să fim sincere, nu eram toate înzestrate cu talentul lui Picasso. Însă, chiar dacă rezultatul era dezastruos, desenam în continuare cu plăcere. Urmează exemplul lor. Uneori, avem nevoie de acea detaşare pe care o au copiii, pentru că presiunile la care ne supunem în mod inutil nu fac altceva decât să ne consume energia, creativitatea şi entuziasmul. 

Este OK să fii puţin egoistă

Nu trebuie să te gândeşti mereu la cei din jur, să pui dorinţele lor mai presus de ale tale şi să încerci să le fii pe plac tot timpul. Sigur, este foarte frumos că încerci să ajuţi, dar oamenii trebuie să înveţe să îşi rezolve problemele şi singuri. Oferă-le sprijinul şi sfaturile tale, dar până la un punct. Altfel, problemele lor vor ajunge să te copleşească şi trebuie să fii conştientă de faptul că şi tu ai viaţă personală. Cei mici nu se complică deloc cu lucruri de acest gen, vor doar să fie în centrul atenţiei, răsfăţaţi în permanenţă. Fii egoistă din când în când, este benefic pentru starea ta de spirit.

Fă-ţi timp pentru prieteni întotdeauna

Pe măsură ce creştem, avem din ce în ce mai puţin timp liber. Suntem în permanenţă ocupate, prinse în tot felul activităţi sau proiecte, şi ne îndepărtăm de cei dragi nouă. Copiii sunt întotdeauna fericiţi atunci când îi au alături pe prietenii lor. Fac o mulţime de lucruri amuzante şi se distrează teribil împreună. Chiar dacă ai un program încărcat, nu uita de prietenii tăi: alături de ei, viaţa este întotdeauna mai uşoară.

Foto: Condé Nast Digital Archive