Moda te face fericită?

Audrey Hepburn a trăit conform devizei: „fetele fericite sunt cele mai frumoase“, iar acum cele mai renumite topmodele, de la Cara Delevigne la Karlie Kloss, par să se ghideze după vorbele fashionistei iconice din anii 60.

Nu mai este o surpriză: piesele potrivite de îmbrăcăminte nu doar ne definesc personalitatea; ele au şi un cuvânt de spus în ceea ce priveşte starea noastră de spirit. Mai mult, atitudinea unei persoane care se identifică în totalitate cu stilul pe care îl adoptă este pur şi simplu magnetică – nu doar că atrage toate privirile, dar transmite şi o anumită doză de siguranţă. Aşa cum spunea şi unul dintre cei mai mari designeri francezi, Yves Saint Laurent: „Moda a luat naştere pentru a înfrumuseţa femeile, dar şi pentru a le da încredere în propria persoană“. Totuşi, stima de sine a fost adesea zdruncinată de schimbările constante de pe catwalk, şi nu avem nevoie de un studiu pentru a realiza că, uneori, moda ne-a ţinut pe loc. Cel puţin din punctul de vedere al exprimării, căci probleme precum anorexia şi stabilirea unor măsuri perfecte le-au îngrădit pe fashioniste într-un univers forţat în care idealul trebuia atins cu orice preţ.

Însă moda are şi părţi pozitive. Şi, uneori, se transformă în cel mai bun manual de stimă de sine. Cum reuşim şi noi să aplicăm această lecţie?

Pasul 1: simte-te sexy!

Perechea de stilettos nu poate să pună în valoare decât o fashionista care stăpâneşte impecabil arta de a merge „la înălţime“. De aceea, dacă eşti conştientă de faptul că tocurile nu sunt aliatul tău cel mai bun, este mult mai bine să alegi un outfit sporty-chic,. Moda înseamnă creativitate, iar modurile în care poţi întoarce un trend în favoarea ta sunt nenumărate. Trebuie să ţii cont de faptul că eleganţa este o calitate vitală a unei glam girl indiferent de outfitul purtat, că ea reprezintă mai mult o stare de spirit şi nu un colier statement în cele mai strălucitoare pietre.

Pasul 2: inspiră-te de la topmodele

Modelele deţin foarte bine toate acele secrete care le fac să păşească atât de încrezătoare pe podium, iar postura, atitudinea cu care ele poartă un outfit este ceea ce le diferenţiază, poate, de ceea ce vedem zi de zi în moda urbană. E drept că ele primesc tips-uri de la specialişti, sunt instruite să pună în valoare şi cea mai clasică dintre toate little black dress. Dar poate nu ar strica să ne lăsăm puţin inspirate de  curajul cu care ele păşesc la fiecare prezentare.

Pasul 3: fii mândră de tine

Danielle Sheypuk, prima femeie care a defilat la NY Fashion Week în scaunul cu rotile, a stârnit ropote de aplauze şi aprecieri. Imaginea ei de pe catwalk a devenit virală şi a stârnit controverse în ceea ce priveşte strandardele ireale pe care moda a ţinut să le impună încă de la început. Ea a vrut totuşi să menţioneze că la prezentare s-a simţit incredibil de sexy şi atrăgătoare: „Toate suntem doar nişte femei care îmbunătăţesc imaginea unei comunităţi deja formate“.

Pasul 4: urmează trendul feel good!

Nu doar modelele par să se ghideze după vorbele lui Audrey Hepburn, ci şi designerii se lasă inspiraţi de celebra actriţă: uitaţi-vă la colecţiile trimise pe podium de Jean Paul Gaultier, Dior şi Chanel, debordând de energie şi culoare. Nu doar că piesele vestimentare sunt mai bine puse în valoare, dar modelele se şi distrează în timp ce defilează. De aceea prezentarea Lanvin de anul acesta a fost ghidată de un ritm al muzicii care interzicea orice urmă de seriozitate şi stricteţe. A te simţi bine în outfitul pe care îl porţi este, dacă nu cel mai important aspect, unul din regulile de aur ale acestui domeniu. Blazerele lejere şi jeanşii casual au accentuat faptul că simplitatea poate uneori să transmită înzecit şi că moda trebuie să fie în primul rând un portal către starea de feeling good.

Foto: Condé Nast Digital Archive; Yannis Vlamos

Adriana Matei
contact@misshypewit.com