Fenomenul „selfie“ merită o dezbatere adevărată

Toată lumea urăşte pozele selfie mai nou (iar hashtagul #antiselfie a devenit chiar viral). Scriitoarea Roxane Gay este însă de partea lor. Voi ce spuneţi: sunteţi de acord cu ele sau le dezaprobaţi?

Cele mai reuşite selfie-uri mi le fac în maşină. (Nu vă îngrijoraţi, doar când maşina este parcată.) Pozez, îmi înfoiez părul şi îmi sug obrajii. Câteodată mă joc cu linia decolteului, însă nimic care mi-ar putea pune în pericol jobul cum se spune. În general, nu prea mă omor după fotografiile pe care mi le fac alţii dar atunci când vine vorba despre selfie-uri eu deţin controlul asupra întregului proces. Editez ceea ce nu vreau ca alţii să vadă (de exemplu, dresurile pe care le port) şi las ceea ce vreau să se vadă:
„Iată-mă cu noii mei ochelari.“
„Iată-mi primele fire de păr albe. Sunt prea tânără pentru asta aşa că am un atac de panică.“
„E o zi în care buzele mele arată bine.“
Îmi postez selfie-urile pe Twitter şi Facebook ca un gest de afirmare. Pentru mine ele spun: „Iată cea mai bună versiune a mea pe ziua de azi; luaţi-mă aşa cum sunt.“ Atunci când „răsfoiesc“ albumele de fotografii ale prietenilor mei, selfie-urile lor îmi spun la fel de multe lucruri despre viaţa lor ca un e-mail.
Aşa că mă întreb de ce au căpătat selfie-urile aşa o reputaţie proastă în ultima vreme? O mulţime de oameni au fost scandalizaţi atunci când Dicţionarul Oxford a numit selfie cuvântul anului în 2013. În trecut, personajul negativ din filme trebuia musai să fumeze; mai nou el îşi face selfie-uri (doar urmăreşte The Bling Ring sau Spring Breakers). Kim Kardashian a primit un val de reacţii negative atunci când a postat o fotografie cu ea într-un costum de baie alb în care voia să îşi arate corpul după naştere. Ca să fac un rezumat al acestei adevărate mişcări anti-selfie, Erin Gloria Ryan a scris recent pe jezbel.com că să îţi faci singură fotografii e un soi de „strigăt de ajutor“ şi că acest obicei e „o reflectare deformată a felului în care ne învăţăm generaţiile viitoare de fete să se privească drept obiecte decorative“.

Cred însă că e prea uşor – şi mai degrabă ipocrit – să respingi selfie-urile sub motivul că ar fi un exerciţiu de narcisism. Unu la mână, o femeie care îşi face un selfie e infatuată, dar un bărbat care face acelaşi lucru nu e? Vincent van Gogh a pictat nu mai puţin de 30 de autoportrete, unele dintre ele fiind considerate ca fiind printre cele mai importante dintre operele lui de artă. Rembrandt s-a pictat pe sine de mai bine de 40 de ori şi chiar i-a obligat pe studenţii lui să îi copieze tablourile. Şi nu am auzit pe nimeni care să spună că cei doi au distrus societatea în timp ce făceau asta.

O să recunosc că unele dintre selfie-uri sunt deplasate şi chiar deranjante. În decembrie 2013, o femeie aflată într-o mulţime care privea cum o echipă de intervenţie încerca să convingă un om să nu sară de pe podul Brooklyn s-a fotografiat cu omul suicidar în fundal. Mai puţin deranjant, dar la fel de discutabil: preşedintele american Barack Obama, prim-ministrul danez Helle Thorning-Schmidt şi prim-ministrul britanic David Cameron şi-au făcut un selfie la funeraliile lui Nelson Mandela. Însă aş argumenta că până şi aceste fotografii transmit de fapt o dorinţă de a fi conectat cu ceilalţi. E omenesc, oricât de imperfect ar fi, să vrei să îţi documentezi viaţa, să îţi marchezi locul în timp şi spaţiu.

În plus, selfie-urile ajută la formarea triburilor. După ce adolescentul neînarmat Trayvon Martin a fost împuşcat şi omorât, atleţi, celebrităţi şi oameni obişnuiţi au postat selfie-uri cu ei purtând bluze de trening asemenea celei purtate de Martin atunci când a murit – folosind hashtag-ul „I am Trayvon“ („Eu sunt Trayvon“) în semn de solidaritate. Există chiar şi bloguri dedicate selfie-urilor realizate de membrii unor anumite profesii (eu, de exemplu, sunt o fană a selfie-urilor făcute de poliţişti).

Vrem să ne facem văzuţi. Vrem imagini în care să arătăm ca noi, care ne înfăţizează corpurile aşa cum sunt ele, grase sau slabe, proporţionate ciudat, cu cicatrice sau imperfecte. Selfie-urile le dau femeilor – care sunt bombardate cu o mulţime de imagini foarte specifice asupra felului în care trebuie să arate – ocazia de a striga „Sunt şi eu aici!“ (mai ales acelora dintre noi care se simt invizibile, ca femei de culoare). Cu ajutorul selfie-urilor devenim vizibile în termenii noştri. Da, poate că facem mai multe poze înainte să o alegem pe cea bună, dar până la urmă noi decidem cum va arăta. Noi decidem ce vom face cu acea fotografie. Eu personal voi continua să îmi fac selfie-uri şi să le postez pe reţelele de socializare. Voi continua să cred că merit să fiu văzută.

De Roxane Gay (autoarea romanului An Untamed State); traducere şi adaptare de Mirela Ujică; foto: Northfoto

Adriana Matei
contact@misshypewit.com