Ce măsuri de siguranţă trebuie să îţi iei atunci când pleci în vacanţă

Nu contează dacă eşti în avion, într-un tren rapid sau pe un vapor de croazieră. Pentru o vacanţă fără griji e importat să ştii mereu unde sunt cele mai apropiate ieşiri de urgenţă.

Ce faci în avion?

Încearcă să îţi rezervi un loc cât mai apropiat de una dintre ieşirile de urgenţă. (Unul chiar lângă semnul „exit“ ar fi indicat: pe lângă siguranţă, beneficiezi şi de loc suplimentar pentru picioare). „Studiile au arătat că, în cazul unei prăbuşiri, cele mai multe şanse de supravieţuire le au pasagerii din primele cinci rânduri dinainte şi de după ieşirea de urgenţă“, spun cercetătorii britanici. Indiferent dacă alegi să stai pe un loc la fereastră sau primul dinspre culoar, ai grijă să numeri câte rânduri te despart de cea mai apropiată ieşire de urgenţă. Şi, chiar dacă ai mers de nenumărate ori cu avionul, încearcă, din când în când, să asculţi indicaţiile însoţitoarelor de bord.

Dacă mergi mult cu trenul…

În principiu, călătoria cu trenul se încadrează în categoria celor mai sigure mijloace de transport. (Plus: aici ai parte de mult mai mult timp să citeşti cartea favorită şi de spaţiu – poţi să te ridici oricând, te poţi plimba pe culoar sau poţi deschide un geam.) „Încearcă să-ţi cumperi un bilet pentru unul dintre vagoanele situate la mijlocul garniturii de tren. În cazul unei deraieri, faţa şi vagoanele din spate sunt cele mai afectate“, spun specialiştii britanici, care au studiat securitatea mijloacelor de transport. Şi, neapărat, adaugă aceştia, cel mai sigur este să stai cu spatele către direcţia de mers. (Şi să nu te apleci prea mult pe geam, am adăuga noi.)

Cum eşti în siguranţă în maşină?

Regula de bază: concentrează-te! Oboseala, vorbitul la telefon sau discuţiile aprinse cu pasagerii pot provoca tot atâtea ocazii în care atenţia îţi este distrasă de la trafic. Dacă nu eşti odihnită sau te dor ochii, trage pe dreapta, ieşi din maşină un minut, bea un pahar de apă şi închide ochii câteva secunde. Chiar dacă întârzii, poţi fi sigură că vei ajunge cu bine la destinaţie. A doua regulă: fiecare pasager (da, chiar şi cei de pe bancheta din spate) trebuie să aibă centura de siguranţă pusă, tot timpul! În cazul nefericit al unui accident, nu-ţi pierde sângele rece. Dacă uşile nu pot fi deschise normal, nu te gândi cât va costa reparaţia şi loveşte cu putere geamul pentru a-ţi face loc să ieşi din maşină.

La ce ai grijă atunci când mergi cu vaporul?

Dacă e vorba de un vas mare de croazieră, rezervă o cabină situată în partea superioară a vaporului. Identifică, în primul rând, unde sunt situate bărcile de salvare şi care e cea mai rapidă rută către ele şi asigură-te că ştii unde sunt vestele de salvare. Dacă nu ai mai fost niciodată pe un astfel de mijloc de transport şi te simţi nesigură, cere informaţii şi lămuriri suplimentare echipajului navei. Nu te apropia foarte mult de parapet, mai ales dacă marea este extrem de agitată (şi nu, în nici un caz nu încerca să stai ca Leo di Caprio şi Kate Winslet în Titanic – până la urmă, a fost doar un film, şi acela cu final nefericit!). În sfărşit, trebuie oare să mai menţionăm că ar fi bine dacă ai şti să înoţi?

PLUS: informează-te! Site-urile meteo şi blogurile de călătorie îţi vor oferi câteva tipsuri utile.

Chiar dacă îţi plac surprizele, când pleci într-o vacanţă trebuie să te informezi despre câteva date esenţiale ale destinaţiei tale. În primul rând: clima – nu vrei să ai doar costume de baie şi rochiţe vaporoase când afară sunt doar 10 grade. În al doilea rând: găseşte o hartă cât mai amănunţită a regiunii pe care să o porţi mereu în geantă; îţi va fi de folos dacă eşti singură sau te-ai pierdut de grup. Nu în ultimul rând, informează-te, cât de cât, asupra specificului culinar al zonei în care călătoreşti. Un vegetarian va găsi cu greu o gustare în Brazilia, unde preparatele din carne de vită sunt la mare cinste.

Foto: 123rf

Bogdan Galca
bogdan.galca@ringier.ro