4 aplicaţii pentru telefon care te ajută să nu te simţi pierdut într-un oraş străin

Nu ştii ce trebuie să vizitezi prima dată într-un oraş? N-ai nicio idee despre locurile cele mai bune în care să iei micul dejun? Nu-i nimic, am găsit noi câteva aplicaţii care să te scoată din încurcătură.

Un ghid turistic cu poze e demult demodat. O aplicaţie cu hărţi şi locurile turistice marcate cu roşu nu mai e demult ceva nou. Nu-i aşa că ţi-ar plăcea să afli despre cele mai în vogă restaurante (da, unele unde ar mânca chiar şi Mario Batali), câte ceva despre istoria unei pieţe mici din oraş (netrecută pe nici un ghid turistic) sau chiar despre cele mai bune concerte pe care le poţi prinde într-un oraş în care ai ales să-ţi petreci vacanţa? Am găsit 4 aplicaţii care te vor ajuta.

CITEŞTE ŞI DESPRE:

Cele mai cool aplicaţii pentru telefon şi tabletă

Ce fotografii e bine să ai în telefonul mobil

Viaţa înainte de Internet povestită de personajele Disney

Chefs Feed: aplicaţie gratuită. Este un ghid online al celor mai bune restaurante făcut de chef-i renumiţi. Unde alege Mario Batali să guste un taco? Unde mănâncă Charles Phan mâncare chinezeasca la ora 3 dimineaţa? Poţi afla totul repede, cu un simplu click. În plus, vei fi mereu la curent cu cele mai bune locuri unde te poţi opri la prânz: cum ar veni, vei şti orice oraş aproape ca un localnic. Unul gurmand, desigur.

Like a local: 1,99 dolari pentru fiecare oraş. Cu ce e diferită această aplicaţie de toate ghidurile turistice? În primul rând, review-urile locurilor cu adevărat cool din oraş sunt făcute de diverşi localnici, care îţi împărtăşeşsc tips&tricks despre cum poţi evita capcanele turistice. Circa o duzină de ghiduri ale oraşelor europene sunt disponibile şi găseşti indicaţii despre restaurante şi locuri cool. În plus, poţi folosi aplicaţia chiar dacă nu dispui de o conexiune la internet: ţi-o poţi downloada înainte de a pleca de acasă.

Field Trip: gratuită. Uneori, îţi doreşti să afli mai mult despre un loc pe care îl vizitezi decât denumirea şi cea mai scurtă descriere posibilă. Poate vrei să ştii istoria unei pieţe din mijlocul Romei sau ratingurile pe care le are un bar. La acest lucru e bună aplicaţia Field Trip: îţi aduce referinţe din diverse surse (tu poţi să pui filtre în funcţie de sursa din care doreşti să obţii informaţiile şi conţinutul lor) şi poţi opta pentru informaţii care apar în stil pop-up pe ecranul tău sau poţi consulta „ghidul“ într-o pauză la cafea.

Timbre: aplicaţie gratuită. Ai ajuns într-un oraş foarte cool, ai străbătut străduţele în lung şi în lat, ai luat masa la un restaurant excelent şi acum… parcă ar fi timpul pentru puţină distracţie. Unde şi cum găseşti cele mai incitante evenimente din oraş, locurile unde au loc concerte ale unor trupe în vogă? Încearcă aplicaţia Timbre şi vei şti ce se întâmplă în oraş de parcă ai locui acolo de 20 de ani.

Foto: Yannis Vlamos

adina.popescu
adina.popescu@ringier.ro