Noile reguli ale întâlnirilor amoroase

Pentru că în zilele noastre să îţi dai întâlnire nu mai e deloc un lucru simplu, ţi-am pregătit un scurt ghid care să te scoată din impas.

Pentru că în zilele noastre să îţi dai întâlnire nu mai e deloc un lucru simplu, ţi-am pregătit un scurt ghid care să te scoată din impas.

Există două adevăruri universal valabile atunci când vine vorba despre primele întâlniri. Cel dintâi? Toată lumea le urăşte! Cu ce trebuie să te îmbraci, ce subiecte de conversaţie să abordezi, cum să închei seara (cu un sărut, o îmbrăţişare sau o partidă hot), ce faci dacă tipul se dovedeşte a fi un idiot absolut, la cât timp după prima întâlnire ar trebui să primeşti un semn de la el sau cine ar trebui să dea primul telefon: doar câteva dintre sutele de dileme de care ne lovim înainte de o primă întâlnire. Cel de-al doilea adevăr? Sunt un rău necesar! Şi asta pentru că (evident!) doar aşa îţi vei putea găsi jumătatea. Şi ghici ce? Odată ce scapi de corvoada primei întâlniri, cea de-a doua ar putea fi chiar simpatică… şi mult mai puţin stresantă. Un fel de promisiune a unui nou început care s-ar putea transforma uşor într-o poveste… fără sfârşit. Iată ce lucruri esenţiale trebuie să ştii!

Când să suni vs. Când să dai mesaj

  • Întârzii zece minute la prima voastră întâlnire? Dă-i mesaj.
  • Întârzii o oră la întâlnirea pentru care el rezervase o masă la restaurant? Sună-l.
  • Ştii că a avut o zi absolut groaznică la birou? Dă-i mesaj.
  • Afli că tocmai a fost concediat? Sună-l.
  • Vrei să îi spui că ai plănuit o seară incendiară, dar ştii că e la birou, într-o întâlnire cu şeful lui? Dă-i mesaj.
  • Te gândeşti la seara trecută, vrei să îi spui cât de bine te-ai simţit şi ştii că e singur? Sună-l.
  • E plecat pentru câteva zile din oraş şi vrei să îi spui că îţi e dor de el? Sună-l.
  • Ştii că iese cu prietenii lui la o bere şi vrei să îl întrebi ceva neimportant? Dă-i mesaj.

Strategia de flirt care nu dă greş
Eficienţa e garantată… de fiecare dată!

  1. Stabileşte care este tipul care te interesează şi încearcă să ai un contact vizual cu el de trei ori într-un interval scurt de timp. Subliniem: un interval scurt. Nu te uita fix la el timp de zeci de minute: nu vei face altceva decât să îl sperii. 
  2. Acum găseşte un motiv pentru care să te ridici şi să treci pe lângă masa lui (un drum până la baie sau până la bar). Când eşti aproape de el, stabileşte din nou contactul vizual şi susţine-i privirea.
  3. Continuă să ai contact vizual cu el şi, fix când treci pe lângă masa lui, zâmbeşte. După aceea, vezi-ţi de drumul tău. Asta e tot! Doar încearcă şi vei vedea că funcţionează negreşit!

Fetele glam ar da orice pentru o întâlnire…
…. cu una dintre aceste vedete de la Hollywood! 

Lista începe evident cu Ryan Gosling şi se continuă cu veterani precum Edward Norton, Johnny Depp, Robert Downey Jr., Daniel Craig, Leonardo DiCaprio, Keanu Reeves şi Brad Pitt. Printre noile pasiuni se numără: Michael Fassbender, Alexander Skarsgård, Chris Pine Garrett Hedlund, Tom Hardy şi Liam Hemsworth. Noi l-am adauga şi pe Prinţul Harry acestei liste… regale. 

Ryan Gosling, Johnny Depp, Alexander Skarsgård

Cinci lucruri pe care bărbaţii le urăsc de-a dreptul
Te întrebi care ar fi acele lucruri care îi pun negreşit pe fugă? Iată ce informaţii preţioase am aflat.

  1. „Mi s-a părut groaznic că tipa cu care am ieşit odată m-a întrebat la finalul primei întâlniri dacă gata, de acum suntem iubiţi cu acte în regulă?! Bărbaţii nu se pot decide aşa cu una cu două, după o singură întâlnire reuşită, dacă e cazul să se gândească deja la o relaţie serioasă. Ştiţi cum se spune, graba strică treaba, iar în cazul ăsta a stricat toată buna impresie pe care mi-o făcuse.“ Mihai (27 de ani).   
  2. „Urăsc apropourile de genul «nu ai vrea să îţi schimbi totuşi statusul pe facebook ca să arătăm lumii întregi că suntem împreună?»! E suficient să ştim noi doi, nu trebuie să trimit întregii lumi (chiar şi unor oameni pe care nu îi cunosc) un anunţ victorios.“ Iulian (25 de ani) 
  3. „Nu eram împreună nici de o săptămână că ea mă prezentase tuturor prietenilor ei şi deja stabilise ca  la finalul lunii să dăm o fugă… la părinţii ei. Parcă şi vedeam că se aştepta să o cer în căsătorie după câteva luni. Am încheiat socotelile la fel de… pe fugă.“ Marius (33 de ani)
  4. „Era permanent bosumflată dacă cumva uitam să îi dau Like posturilor de pe facebook sau să îi spun în fiecare zi ce ţinută minunată şi-a ales. Ah, ca să nu îmi aduc aminte cât de supărată a fost când i-am spus că nu înţeleg deloc de ce Legends of the Fall e filmul ei favorit.“ Florin (30 de ani).
  5.  „Ştia totul despre mine chiar înainte să ieşim la o primă întâlnire: unde am fost weekendul trecut, cu cine, cum îi cheamă pe prietenii mei cei mai bun. I-a lăsat să-i scape până şi numele fostei mele prietene. A fost de-a dreptul… înspăimântător.“ Radu (28 de ani)

Foto: Ben Watts, Yannis Vlamos, www.outnow.ch, Northfoto