Îţi poţi găsi marea iubire într-un bar?

Adevărate locuri ale pierzaniei sau spaţiile în care ţi-ai putea întâlni marea dragoste?! Ambele variante, spunem noi!

Dacă ai trecut de anii facultăţii, ai un job drăguţ (la care eşti înconjurată doar de femei!) iar serile ţi le petreci invariabil la un pahar de vorbă cu cele mai bune prietene probabil că întrebarea care te bântuie e: oare unde se ascund toţi burlacii hot, deştepţi şi simpatici din oraşul ăsta?! Ei bine, ai fi uimită să afli că îi vei găsi în aceleaşi pub-uri, baruri şi cluburi în care mergi şi tu. Ai nevoie doar de un pic mai multă îndrăzneală ca să îl abordezi pe cel care îţi fură inima. Iată patru dintre strategiile noastre:
1. Îndrăzneşte să ieşi în oraş chiar şi singură. Toate prietenele tale sunt plecate, prea ocupate sau obosite ca să iasă într-un bar în timp ce tu abia îţi poţi ascunde nerăbdarea de a ieşi în oraş? Nu renunţa la planurile tale doar pentru că nu ai cu cine să mergi. Poţi oricând să dai nas în nas cu un fost coleg simpatic sau cu o amică pe care nu ai mai văzut-o demult şi aşa să cunoşti persoane noi din anturajul lor.
2. Fă-ţi prieteni noi. Fii deschisă, glumeaţă, zâmbitoare – dacă vei merge în club doar ca să stai cu ochii în telefonul mobil ori vei fi permanent încruntată şi mohorâtă, ei bine, nimeni nu o să aibă curajul să te abordeze. Împrieteneşte-te cu grupul acela simpatic care pare să se distreze atât de bine sau cu barmanul (de la el poţi afla care sunt clienţii fideli şi simpatici ai locului respectiv).
3. Nu te aşeza la o masă în colţul cel mai retras al barului. Trebuie să stai la o masă în mijlocul localului sau chiar la bar (pe scaunul din mijloc) ca să poţi vedea tot ce mişcă în jur şi, desigur, să fii observată. E valabil şi dacă mergi într-un club. Stai pe la mijloc, într-un loc în care să vezi agitaţia de la bar şi să observi lumea.
4. Nu-ţi fie frică să flirtezi! Dacă ai întâlnit pe cineva care să îţi placă, ţinteşte-l cu privirea pentru câteva secunde şi aşteaptă să vezi dacă intră în vorbă. Dacă nu e atât de îndrăzneţ, poţi face tu primul pas. Nu uita… ar putea fi începutul unei poveşti frumoase de dragoste (sau doar începutul unui flirt care îţi va da mai multă încredere în puterea ta de seducţie). În ambele cazuri am spune că tu ieşi în avantaj.

Foto Northfoto

 

adina.popescu
adina.popescu@ringier.ro