Cinci scuze pe care nu ar trebui să le accepţi într-o relaţie

În povestea voastră, tu deţii rolul personajului din umbră. Deşi sunteţi împreună de săptămâni, poate chiar de luni bune, tu simţi în continuare că eşti doar o străină în viaţa lui. Nu îi place să iasă împreună cu tine, încă nu ţi-a prezentat gaşca sa de amici, iar de familie nici nu mai vorbim. Dar poate cel mai frustrant lucru dintre toate este că tu te implici 100% în această relaţie, în timp ce el nu dă semne că i-ar păsa prea mult. Şi, inevitabil, ajungi să te întrebi: oare chiar merită?

„Putem să vorbim mai târziu despre asta?“

În caz că nu ţi-ai dat seama până acum, şi bărbaţii au un al şaselea simţ incredibil, care îi ajută să evite discuţiile serioase. În acest fel, gândesc ei, subiectul va fi dat uitării în scurt timp şi nu vor mai fi supuşi torturii de a purta o conversaţie… sensibilă. Poate că pentru el nu contează, dar pentru tine este important să vorbeşti despre relaţia şi sentimentele voastre sau despre problemele cu care vă confruntaţi, aşa că n-ar trebui să-i oferi şansa de a scăpa. Dacă ţine la tine cu adevărat, va putea ieşi din zona lui de confort şi îţi va demonstra cât de mult însemni pentru el. În caz contrar, nu ar trebui să rămâi alături de o persoană care nu te ascultă vreodată, ignorând complet dorinţele tale.

„Oricum prietenii mei te-ar plictisi…“

Şi asta este scuza pe care o foloseşte de fiecare dată când tu îi spui că vrei să-i cunoşti prietenii. De ce nu te lasă pe tine să decizi dacă sunt sau nu plictisitori? În plus, nici măcar nu vrea să îi prezinţi gaşca ta de amici.În cazul în care nu a aflat încă, atunci când eşti într-o relaţie, trebuie să fii dispus să faci parte din viaţa celuilalt, cu tot ceea ce implică aceasta. Sigur, este important să îi acorzi spaţiu, să îl laşi să se bucure de momentele sale cu băieţii, la fel cum şi tu ai nevoie de timp petrecut cu prietenele tale. Dar cum îşi închipuie că relaţia voastră va avea un viitor dacă te ţine întotdeauna la distanţă?

„Nu-mi plac dovezile de afecţiune în public!“

Atunci când sunteţi doar voi doi, vă comportaţi ca un adevărat cuplu, iar el este foarte drăgăstos, dar, în public, lucrurile se schimbă. Este de înţeles, gesturile romantice în exces îl pot stânjeni şi, până la urmă, nici nu este politicos faţă de cei din jur să exageraţi cu dovezile de afecţiune. Însă nici nu e de preferat să cadă în extrema cealaltă, să te ignore total atunci când sunteţi în public şi să se comporte ca şi când nu ai fi prietena lui. Ar trebui să fie mândru că îi eşti alături şi să îţi demonstreze că eşti cea mai importantă persoană din viaţa lui, nu să te trateze ca pe o străină. Asta dacă nu are ceva de ascuns!

„Am prea multe pe cap, am uitat…“

Şi tu ai atât de multe de făcut şi, cu toate acestea, reuşeşti să te organizezi mai bine şi să ţii minte lucrurile importante. Şi nu, nu spunem că ar trebui să îi ceri imposibilul, toată lumea mai uită câte ceva din când în când, dar, dacă neglijenţa lui se repetă iar şi iar, nu este în regulă. Nu poate uita pur şi simplu că este ziua ta de naştere sau că aţi planificat o escapadă romantică împreună. O relaţie presupune responsabilitate şi maturitate, iar aceste mici „scăpări“ din partea lui nu fac decât să îţi demonstreze că nu este suficient de implicat în relaţia voastră.

„Tu chiar meriţi pe cineva mai bun decât mine!“

Aceasta este scuza perfectă pentru băieţii duplicitari: nu vor să se implice într-o relaţie serioasă, dar nici nu vor să fie cei care iau iniţiativa despărţirii. Aşa că preferă să te lase pe tine să faci acest pas, pentru a nu fi el considerat băiatul cel rău din poveste. Însă replica sa nu poate fi decodată decât într-un singur fel: nu este încă pregătit să renunţe la distracţiile ocazionale pentru a-şi lua un angajament, chiar dacă poate chiar ţine la tine. Dacă nici tu nu îţi doreşti mai mult, este OK, nu trebuie să îţi proiectezi un întreg viitor alături de el, dar, dacă vrei o relaţie serioasă, un bărbat implicat, poate că ar trebui să îi asculţi sfatul şi să îţi cauţi pe altcineva.

… şi alte scuze pe care le-au invocat băieţii de-a lungul timpului. Fetele ne povestesc!

  • „Eu am plecat la master într-un alt oraş, iar acest lucru ne-a îndepărtat foarte mult. Îmi spunea că îi e din ce în ce mai greu să fie într-o relaţie la distanţă. La o săptămână după ce ne-am despărţit, era deja cu altă fată. Bănuiesc că distanţa a fost doar o scuză.“ Claudia, 23 de ani
  • „Deşi eram de şapte luni împreună, nu îi cunoşteam părinţii şi prietenii. Nici pe ai mei nu voia să-i cunoască, zicea că nu vrea că ceilalţi să ne pună relaţia sub lupă. Ştiu că în filme pare palpitant să ai o relaţie secretă, dar mie nu-mi plăcea deloc această situaţie, aşa că am pus capăt relaţiei.“ Irina, 28 de ani
  • „Nu avea niciodată timp să mă asculte, să facă lucrurile pe care voiam să le facem împreună. Spunea că n-are timp, că este prea ocupat şi stresat la birou. Într-un final, i-am dat un ultimatum şi i-am zis că ne vom despărţi dacă mai continuă aşa. În cele din urmă, a înţeles şi şi-a schimbat comportamentul.“ Ana, 33 de ani

Foto: Talaya Centeno, www.outnow.ch

Tags:
,
Adriana Matei
contact@misshypewit.com