Ce faci când şeful e iubitul tău?

Trebuie să-i dai socoteală pentru tot ce faci, să fii de acord cu el tot timpul şi, mai ales, să mergi la el să-i ceri o mărire de salariu. Tu cum ai reacţiona dacă iubitul tău ţi-ar fi şi şef?

Chiar dacă întâlnirile amoroase la birou par a fi un subiect tabu, multe dintre noi am trăit deja o experienţă similară, la un moment dat. Dar ce se întâmplă când iubitul tău nu este doar colegul simpatic de la IT, ci chiar şeful tău direct, aşa că trebuie să faci tot ce vrea el în fiecare zi? Colege invidioase care sunt convinse că el te favorizează, suspiciuni în ceea ce priveşte calităţile tale de om şi de profesionist (chiar dacă tu eşti foarte bună în ceea ce faci, orice va păli pe lângă faptul că eşti iubita şefului tău), disconfortul pe care ajunge să ţi-l creeze faptul că stai cu cineva 24 de ore din 24. Cum ai putea gestiona toate problemele care decurg dintr-o relaţie la birou? Noi avem câteva soluţii.

A fost iubitul tău înainte să-ţi fie şef

Sunteţi împreună de câţiva ani, v-aţi cunoscut la birou, aveţi o relaţie care funcţionează, aţi reuşit să vă adaptaţi condiţiilor de la job şi să nu vă plictisiţi unul de celălalt, chiar dacă petreceţi foarte mult timp împreună. Doar că, într-o bună zi, el ţi-a devenit şef. Şi simţi că lucrurile s-au schimbat puţin. Colegele nu mai sunt aşa de prietenoase cu tine, ieşirile la suc s-au rărit considerabil (eşti din ce în ce mai rar invitată) şi dacă nu te-ai suspecta de accese de paranoia, ai crede că eşti pur şi simplu izolată de către ceilalţi, la birou. Ce ar fi de făcut în acest caz? „Încearcă să fii relaxată şi să ai aceeaşi atitudine pe care ai avut-o mereu. Cu timpul, colegele se vor convinge că faptul că iubitul tău îţi este şi şef nu te-a schimbat şi lucrurile vor reintra în normal. Cred că este inutil să precizez faptul că, sub nicio formă, nu trebuie să devii arogantă şi dispreţuitoare doar pentru că acum crezi că beneficiezi de protecţia directă a şefului“, spune psihologul Claudia Mihalache.

Ai intrat într-o relaţie cu şeful tău direct

Ai „pus ochii pe el“ de ceva vreme, te-ai şi străduit multă timp să-l cucereşti şi acum eşti iubita şefului tău. Îţi place noua postură, dar nu poţi să nu observi schimbările pe care aceasta le-a creat. Crezi că poţi gestiona situaţia, dar uneori simţi că vrei să dai cu cineva de pământ când surprinzi schimburile de priviri între colege sau auzi frânturi de discuţii care par a fi despre tine. „Încearcă să munceşti ceva mai mult, să-ţi ajuţi colegele, fii mereu zâmbitoare, chiar dacă uneori te simţi foarte nervoasă şi tensionată, nu pune la suflet micile bârfe pe care le auzi şi, mai ales, fă-ţi treaba impecabil, astfel ca nimeni să nu-ţi poată reproşa nimic, profesional vorbind“, te sfătuieşte specialista noastră.

Tu eşti şefa lui

Toate statisticile spun că bărbaţii fac faţă mult mai greu presiunilor atunci când iubita lor le este şi şefă. Dacă nu eşti norocoasa care are o relaţie cu un bărbat suficient de sigur pe el pentru a nu avea o problemă cu faptul că la birou îi eşti şefă, trebuie să fii tu cea care gestionează o astfel de relaţie. „Nu-l favoriza la birou, doar pentru că îţi reproşează acasă că îl exploatezi. Tratează-l ca pe ceilalţi colegi, nu-l umili ca să te răzbuni pentru lucruri pe care ţi le face în timpul liber. Poartă-te corect profesional, pentru a nu ţi se putea niciodată reproşa ceva. Păstrează discuţiile şi problemele de acasă acolo unde le este locul: în intimitatea relaţiei voastre“, te sfătuieşte psihologul Claudia Mihalache.

Ghid de supravieţuire când ai o relaţie la birou

  • O parte dintre colegi vor fi încântaţi, alţii vor fi îngrijoraţi că nu te vei mai putea concentra la munca pe care o ai de făcut, sau că relaţia specială cu şeful tău te va schimba ca om. Că să eviţi situaţiile neplăcute, nu discuta la birou lucruri de acasă, ieşi în pauza de prânz cu ceilalţi colegi, nu cu iubitul tău (măcar din când în când) şi pleacă la sfârşitul programul măcar la câteva minute diferenţă de el. Faptul că nu ieşiţi împreună pe uşă face să pară că nu amestecaţi relaţia de birou cu cea amoroasă.
  • Dacă se întâmplă ca uneori să pară că eşti favorizată într-o anumită împrejurare la birou, nu încerca să te aperi, ci pur şi simplu explică faptul că este doar o situaţie circumstanţială, care nu se va repeta foarte des.
  • De bârfele de la birou nu ai cum să scapi, orice ai face, aşa că asigură-te că se spun lucruri bune despre tine. Şi nu vă certaţi vreodată la muncă, pentru că va fi ciudat pentru cei care lucrează şi cu tine şi cu el.
  • Dacă ai o relaţie cu şeful tău, ori păstrează secretul bine, ori spune tuturor. Pe discreţia colegilor chiar nu te poţi baza şi chiar dacă tu ai impresia că ştiu doar două prietene pe care le ai la muncă, de fapt este o chestiune de zile până va afla toată lumea.

.

Adriana Matei
contact@misshypewit.com