10 semne că EL nu a fost bărbatul potrivit pentru tine

Ai ajuns să urăşti pur şi simplu multe din lucrurile tale preferate pentru că toate îţi reamintesc de el. Oare ai fi putut evita această situaţie? Bărbaţii sunt convinşi că da.

 

Aţi fost împreună câţiva ani buni. Acum v-aţi despărţit şi tot ce regreţi este că ai pierdut atât vreme într-o relaţie care nu avea şanse să meargă. Semne au tot fost, dar te-ai încăpăţânat să le ignori pentru că era un tip simpatic, amuzant, isteţ şi nu o dată ai surprins pe cineva întorcând capul după el pe stradă.

Am să îţi amintesc zece situaţii care demonstrează că pur şi simplu nu era potrivit pentru tine.

1. Totul îţi aminteşte despre el într-un mod neplăcut

Ai melodii pe care le iubeai şi ai ajuns să nu le mai suporţi, doar pentru că le ascultaţi împreună. Tresari şi acum când auzi telefonul sunând, de teamă să nu fie el. Nu ai mai călcat de luni bune în restaurantul acela cochet în care obişnuiaţi să mergeţi împreună, deşi ai face orice pentru o porţie delicioasă de paste aşa cum doar acolo găseai. Şi acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care nu mai poţi să le faci din cauza lui.

2. Nu îţi este dor de el

Şi când spui asta eşti cât se poate de sinceră. Nu îţi lipsesc serile petrecute împreună, ieşirile în oraş cu prietenii şi nici măcar nu simţi nevoia să te ţină în braţe până adormi. Da, chiar nu îţi este dor de el şi trec uneori zile întregi fără să-ţi aminteşti că există, lucru care te surprinde serios, pentru că ai avut impresia că ai fost foarte îndrăgostită de el.

3. Te făcea mereu de râs

Fie că era vorba de prietenele tale sau de familie, era mereu un coşmar pentru tine numai gândul că vă puteaţi întâlni cu cineva. Nu poţi uita nici acum felul în care s-a dat în spectacol de faţă cu şeful tău şi cum te priveşte acesta de atunci. Da, chiar dacă nu se străduia, reuşea de cele mai multe ori să te facă să te simţi incredibil de prost. Cine are nevoie de aşa ceva?

4. Crezi că se străduia prea mult

Şi o făcea degeaba. Dacă te-ar fi cunoscut măcar puţin ar fi ştiut că preferi de o mie de ori să vă plimbaţi de mână prin parc în locul buchetului impersonal de trandafiri pe care ţi-l trimitea la birou, doar pentru că se simţea vinovat pentru că nu a mai reuşit să treacă pe la tine de o săptămână. Nimic de zis, îţi place să te simţi răsfăţată, dar vrei ca relaţia ta să fie ca un dans reuşit, pe scenă: pur şi simplu nu trebuie să sesizezi efortul.

5. Te-ai detaşat afectiv de el

Deşi v-aţi despărţit de doar câteva săptămâni, când ai aflat că are deja o altă iubită pur şi simplu nu ţi-a păsat. Ba mai mult de atât, te-ai simţit chiar uşurată, deşi ţi-e puţin milă de biata fată, care nu are habar cu cine s-a încurcat.

6. Nu exista atracţie fizică între voi

Era un tip minunat, romantic, atent, genul care-ţi trimitea flori fără să aibă nevoie de un motiv, care îţi făcea surprize foarte plăcute şi care venera pur şi simplu urma paşilor tăi. Dar când te atingea nu simţeai nimic. Pur şi simplu nu existase vreodată între voi acea scânteie.

7. Erai în căutarea unui alt tip

De câte ori întâlneai câte un tip nou te întrebai imediat dacă este liber sau nu, uitând un amănunt esenţial: tu erai într-o relaţie. Oricum aveai senzaţia că stăteai cu el doar până când vei fi găsit pe cineva mai bun. Da, chiar după luni bune de relaţie, nu ai putut scăpa de senzaţia asta.

8. Nu aveai chef de sex. Niciodată.

Ai epuizat deja toate variantele de boală, indispoziţie, lucrai seara până târziu numai să „scapi“ şi chiar ai ajuns să o inviţi pe mama ta să doarmă mai des la tine. Nu ar fi trebuit să-ţi ia foarte mult timp până să-ţi dai seama că o relaţie nu are cum să meargă fără sex.

9. Îl minţeai din ce în ce mai des

Te suna sâmbăta să te întrebe dacă vrei să ieşiţi împreună şi îi spuneai că ai deja planuri cu prietena ta cea mai bună, pe care nu ai mai văzut-o de luni bune, când de fapt, îţi doreai doar să stai singură în casă şi să vezi trei sezoane la rând din serialul tău preferat. Sau îţi propunea să mergeţi la un party şi îl refuzai pretextând că ai foarte mult de lucru la birou şi vei sta mult prea târziu.

10. Făceai o dramă din orice fleac

Şi nu pentru că ai fi avut cine ştie ce frustrări, ci pur şi simplu pentru că doar aşa mai puteai să vorbeşti cu el. Pentru că nu mai aveţi ce vă spune, preferai să găseşti motive de ceartă din orice, numai de dragul interacţiunii. Şi pot să-ţi dau exemple de cupluri celebre care au avut o relaţie plină de conflicte. Poate nu pentru că nu mai aveau ce să-şi spună, ci pur şi simplu nu erau potriviţi unul cu celălalt. 

Foto: outnow.ch

.