Tratamente din viitor: botox pentru durerile de cap

Durerile de cap se tratează cu botox, ridurile dispar cu o pilulă, şi o scurtă şedere în frigider îţi face nu poftă de mâncare, ci o piele mult, mult mai fină.

Şi toate astea nu se întâmplă într-un film SF; sunt terapii reale. Fiţi cu ochii pe ele anul acesta!

Ca şi în modă, şi în domeniul sănătăţii trendurile se schimbă de la un an la altul. Sau poate ar fi corect să spunem că evoluează. Pe vremea bunicii nici nu se pomenea de operaţii estetice, iar mama a ştiut că sunt fată doar în ziua în care am venit pe lume. Terapii care în urmă cu doi ani de zile puteau fi doar rodul imaginaţiei unor scenarişti de filme ştiinţifico-fantastice sunt acum realitate. Probabil, peste alţi câţiva ani, vor fi depăşite deja. Şi poate (pot să sper) se va fi descoperit secretul tinereţii veşnice?!

Dureri de cap tratate cu botox

Mi-am descoperit primul rid vizibil când am împlinit 25 de ani (şi nu, n-are nici o legătură cu autosugestia că am trecut în „al doilea sfert de secol din viaţă“). Şi m-am bucurat enorm când terapia cu botox şi-a făcut apariţia şi în saloanele din România. Am vrut mereu s-o încerc, dar niciodată n-am avut suficient curaj. Motivele „pro botox“ au fost multe; dar şi  argumentele „contra“ − că mi-e frică de ace, că s-ar putea să am un zâmbet îngheţat timp de o săptămână, că mi se va spune că botoxul foloseşte doar starletelor fără talent de la Hollywood − n-au lipsit. În urmă cu câteva zile, răsfoind nişte reviste, am găsit motivaţia perfectă: esteticienii americani au descoperit că pacientele injectate cu botox în zona frunţii au beneficiat şi de un alt avantaj − în afară de cel al atenuării ridurilor – durerile de cap au dispărut ca prin farmec. „Nu spunem că botoxul vindecă migrenele. Însă o mulţime de paciente care se plângeau de dureri de cap au spus că injecţiile cu botox le-au alungat nu doar câţiva ani de pe faţă, ci şi durerile acute de cap“, spun medicii americani. Chinuită de migrene de când mă ştiu, m-am gândit: ce-ar fi dacă aş rezolva două probleme deodată? Pregătiţi acele; sunt gata pentru botox!

Pilule care pot netezi ridurile

Cele mai multe dintre suplimentele nutritive de pe piaţă susţin (cu sau fără suport ştiinţific dovedit) că ajută pielea să lupte împotriva îmbătrânirii. Există un adevăr în toate aceste teorii, aportul de vitamine şi minerale fiind un sprijin excelent pentru o piele mai frumoasă, mai hidratată şi mai fermă. De aici până la „ştergerea“ ridurilor e însă cale lungă. Şi totuşi… anul acesta, cercetătorii coreeni de la Chunbuk National University au demonstrat cu date experimentale că o anumită combinaţie de ingrediente are un efect (minor, ce-i drept) asupra ridurilor. Cercetătorii au hrănit câţiva şoricei fără blană cu o mixtură de vitamina C şi E, extract de scoarţă de pin şi ulei de primulă, în timp ce alţii au fost supuşi unui tratament cu placebo, apoi toţi au fost expuşi razelor ultraviolete. Şoriceii care au înghiţit pilulele au prezentat, la sfârşit, cu 36% mai puţine riduri decât cei trataţi cu placebo. În plus, circa o sută de oameni care au primit aceste pilule au constatat, după trei săptămâni, o reducere cu 15% a ridurilor din jurul ochilor. Pastilele, numite L-Skin Care, sunt deocamdată disponibile doar în Coreea.

Superman în rândul alimentelor

De câţiva ani buni, omenirea e în căutarea acelor alimente miraculoase care te apără de boli, care tratează cancerul şi care, uneori, te pot transforma din fata cea urâţică în Ileana Cosânzeana. E adevărat, merele de aur există doar în poveştile din copilărie, dar asta nu i-a împiedicat pe cercetători să dea numele de „superfood“ anumitor alimente. Potrivit unor dicţionare, „superfood“ sunt acele alimente bogate în nutrienţi care sunt benefici sănătăţii: antioxidanţi, vitamina C, magneziu, fibre. Vocile cârcotaşe spun că un consum de fructe şi legume mai puţin obişnuite în alimentaţia de zi cu zi nu vor conduce în mod neapărat la o îmbunătăţire a stării de sănătate; e posibil ca speranţa mare de viaţă a japonezilor să nu aibă nici o legătură cu dieta lor formată din alge marine şi sushi (numite „superfood“). Anul trecut am pariat pe afine, coacăze, mure şi alte fructe de pădure. În urmă cu doi ani se ridicau în slăvi proprietăţile fascinante ale somonului (cu al său omega 3), nucilor şi spanacului. Anul acesta, un studiu făcut de compania americană HealthFocus a decis că în acest an pariurile sunt puse pe acai berry (fructe asemănătoare cu afinele care cresc în pădurile amazoniene), spirulină şi fructe de mangustan (fruct apropiat de mango).

Criogenie pentru frumuseţe

Recunosc: sunt cea mai friguroasă persoană de pe faţa pământului. Dacă ar fi după mine, ar trebui să ningă doar două zile pe an (şi atunci de Crăciun) iar gheaţa aş prefer s-o văd doar în cocktail şi nu pe geamul maşinii. Şi totuşi, m-am lăsat (aproape) tentată de o nouă promisiune a doctorilor: criogenia ca mijloc de tratament al celulitei şi întinerire a pielii. Nu, nu glumesc: de dragul fumuseţii, redactorul Vogue USA, Sarah Mower, a petrecut aproape trei minute într-o încăpere răcită cu nitrogen lichid la aproape minus 135 de grade Celsius (ce-i drept, alergând şi făcând fandări încontinuu la indicaţiile asistentei aflate în afara camerei). Terapia prin criogenie a fost dezvoltată în Japonia la începutul anilor ’70 în scopuri medicale, fiind extinsă apoi şi în domeniul sportiv ca un soi de „dopaj“ natural, în scopul îmbunătăţirii performanţelor atletice. Teoria spune că, la temperaturi extrem de scăzute, sute de mii de receptori din piele înregistrează mesajul. Rezultatul: sângele se retrage de la suprafaţa pielii şi corpul secretă în exces adrenalină, serotonină, endorfine şi testosteron. Revenit la „condiţii normale“, corpul retrimite sângele către suprafaţa pielii, crescând totodată cantitatea de oxigen pe care o primeşte aceasta. Rezultatul experimentului: o piele mai fermă şi muşchi mult mai tonifiaţi. Dar adevăratul plus, suţine Sarah, e efectul pe care această terapie extremă îl are asupra spiritului: ai mult mai multă energie, o memorie şi o acuitate vizuală mai bună. Până să încerc şi eu, m-am decis să alerg în fiecare dimineaţă în parc, la minus şapte grade. Ştiu că încă nu se poate numi terapie prin criogenie, dar m-am gândit s-o iau cu paşi mici…

Tratamente cosmetice cu celule stem

Am auzit prima dată de celule stem de la o prietenă însărcinată care îţi comandase, cu multe luni înainte de naştere, un kit de recoltare a acestora. Şi atunci am înţeles că, odată conservate din cordonul ombilical, aceste celule pot regenera ţesuturi bolnave, pot recreea celule în organism, astfel încât noul-năsut să aibă, practic, o „asigurare pentru viaţă“ din propriul sânge. Însă dermatologii au împins aceste cercetări mai departe. Şi s-au gândit că, în condiţiile în care aceste celule se pot regenera, de ce n-ar fi ele folosite în beneficiul frumuseţii? Aşa au apărut primele creme care au la bază celule stem obţinute din piele, care (scrie în recomandări) acţionează la suprafaţa pielii şi au un efect imediat de netezire a ridurilor şi revitalizează activitatea celulară. Chiar funcţionează? Abia aştept să le încerc!

Bio & ecologic

Trendul global al momentului este, fără nici un pic de îndoială, ecologismul. A fi „verde“, nu înseamnă doar a te împotrivi industrializării sau distrugerii pădurilor. În prezent oamenii mănâncă bio, locuiesc într-o casă ecologică, conduc o maşină ecologică si mai nou se îmbracă 100% ecologic. Oricunde te uiţi, „green“, „eco“ şi „bio“ sunt cele mai la modă etichete.

.

Adriana Matei
contact@misshypewit.com