Slăbeşte în somn!

Să scapi de anevoioasele kilograme în plus în timp ce dormi sau te relaxezi? Ei bine, da! Studiile recente spun că există câteva lucruri banale care te pot ajuta să îţi recapeţi silueta. 

Vom începe cât se poate de practic – pentru un drum mai scurt spre silueta mult dorită, alege drumul mai lung spre casă. Se pare că cei care folosesc mijloacele de transport în comun sunt, în medie, cu trei kilograme mai slabi decât cei care preferă să conducă. Mai mult, cei care merg cu autobuzul sau metroul sunt mai puţin predispuşi obezităţii. Totul fără absolut nicio altă modificare în obiceiurile zilnice. Aceasta este partea frumoasă a acestor mici schimbări de lifestyle – în loc să îţi solicite timp petrecut la sala de sport sau anumite diete, îţi cere să apelezi la obiceiuri la care ai renunţat sau nu te-ai gândit.

  1. IA-ŢI VITAMINELE Într-un studiu realizat pe 96 de femei obeze care au luat, preţ de 26 de săptămâni, multivitamine, calciu sau pastile placebo, s-a constatat că cele care au urmat vitaminizarea au slăbit semnificativ mai mult decât celelalte. Unele persoane mănâncă mai mult tocmai pentru că le lipsesc anumiţi nutrienţi, iar organismul încearcă să îi recupereze. Dacă ar fi musai să alegem o primă vitamină esenţială în acest proces, aceasta ar fi vitamina D, care joacă un rol important pentru metabolism.
  2. ESTE BINE SĂ STINGI LUMINA Cu cât este mai întuneric în camera în care dormi, cu atât mai multe kilograme poţi pierde. Studiile de laborator au demonstrat că şoarecii care dorm pe întuneric sunt mai puţin predispuşi obezităţii comparativ cu cei care dorm în lumină puternică. Orele de somn, aportul caloric şi activitatea fizică au fost egale – demonstrând că lumina este singurul contributor la scăderea în greutate. Cercetătorii au constatat şi că orele de somn petrecute în lumină au dereglat ora la care cobaii mănâncau, iar metabolismul lor a fost semnificativ influenţat.
  3. IARTĂ-ŢI PĂCATELE După o masă abundentă, compasiunea este ceva mai binevenită decât critica. Pentru un studiu, participanţii au mâncat gogoşi. După aceea, unor persoane li s-a spus să nu se simtă vinovate, pentru că oricine îşi mai încalcă dieta din când în când şi, oricum, o gogoaşă nu face aşa o mare diferenţă. După aceea, cercetătorii au oferit bomboane tuturor participanţilor la studiu. În rândul femeilor care s-au declarat extrem de restrictive, cele care au beneficiat de acel discurs „de iertare a păcatelor“ au mâncat mai puţine bomboane comparativ cu cele care nu au fost de faţă. Concluzia? Cei care ţin diete stricte sunt predispuşi încălcării regulilor din cauza stresului – inclusiv a vinovăţiei că au mâncat ceva ce nu aveau voie.
  4. CITEŞTE CE TREBUIE O analiză atentă a lucrurilor pe care le citesc oamenii la prima oră a dimineţii spune şi ea că se pot produce schimbări semnificative la capitolul greutate. Tot ce trebuie să faci este fii atentă la subiecte. Pare-se că, atunci când acestea cu relaţionate cu un stil de viaţă sănătos, beneficiile încep să se vadă şi pentru siluetă.
  5. OPREŞTE TELEVIZORUL Adulţii petrec, în medie, câte cinci ore în faţa televizorului şi nu fac alte activităţi fizice simultane. Majoritatea „se aruncă“ pe canapea, de cele mai multe ori ronţăind câte ceva. Când cercetătorii şi-au obligat participanţii la studiu să reducă la jumătate numărul orelor petrecute în faţa televizorului, aceştia din urmă au început să ardă cu 120 de calorii mai mult în fiecare zi.
  6. ADAUGĂ CONDIMENTE Când cercetătorii au pus o jumătate de linguriţă de  boia iute într-un bol cu supă, au constatat că persoanele care au mâncat-o au mâncat cu până la 60 de calorii mai puţin la masa următoare, comparativ cu cei care nu au mâncat condimentat. Studiile spun că semninţele de ardei iute revitalizează metabolismul atunci când sunt consumate în preparate culinare.
  7. VERIFICĂ REŢETA ÎMPOTRIVA ALERGIILOR  Multe persoane care iau medicamente pentru a ţine sub control anumite alergii se pot confrunta cu greşterea în greutate. Cei care iau antihistaminice cântăresc, în medie, cu cinci kilograme mai mult decât cei care nu iau medicamentul. De cele mai multe ori, dacă medicul nu poate schimba medicaţia, soluţia este să compensezi această retenţie a organismului cu suplimentarea uşoară a  activităţii fizice.

Foto: Nicolas Moore

Adriana Matei
contact@misshypewit.com