Tehnica de adormit în două minute

Această tehnică te poate ajuta să adormi în două minute

Insomnia ne dă tuturor bătăi de cap, din când în când. Dăm vina pe luna plină sau pe o zi prea agitată, și detestăm când stăm ore în șir în pat așteptând să ne ia somnul. Ei bine, dacă ai trecut și tu prin aceste momente, am descoperit o tehnică care te poate ajuta să adormi în două minute.

Potrivit Teen Vogue, o tehnică de dormit a armatei Statelor Unite ale Americii te poate ajuta să adormi în doar două minute, fără prea mult efort. Iată ce trebuie să faci ca să uiți de insomnie.

Tehnica de adormit în două minute a armatei SUA

Tehnica de adormit în două minute a armatei SUA este formată din doi pași. Primul lucru pe care îl faci, și care nu este deloc simplu, este să îți golești în totalitate mintea. De cele mai multe ori, motivul pentru care nu reușești să adormi este că te gândești la prea multe lucruri și stresul nu-ți dă pace. De aceea, renunțarea la toate aceste gânduri te-ar putea ajuta să adormi foarte repede și ușor. Conform tehnicii, ar trebui să îți acorzi cam un minut și jumătate ca să îți golești mintea.

Pro-tip: pentru a ajunge mai simplu la această stare, începe prin a relaxa mușchii feței, inclusiv limba, maxilarul și mușchii din jurul ochilor. Lasă-ți umerii să cadă și relaxează-ți brațele pe o parte și apoi pe alta. Apoi, expiră și relaxează-ți pieptul. În cele din urmă, este momentul să îți relaxezi picioarele, mai întâi coapsele și abia apoi gambele.

Al doilea pas este să îți imaginezi trei lucruri: că stai întinsă într-un canoe pe o un lac calm cu doar cerul albastru deasupra ta, că te culcușești într-un hamac din catifea neagră într-o cameră aflată în beznă, sau să repeți „nu gândi, nu gândi” timp de 10 secunde.

Teoretic, această tehnică de adormit în două minutee funcționează pentru aproape toată lumea. Dacă faci parte din acel 4% pentru care este ineficientă, poți încerca asta.

Foto: Northfoto

Tags:
,
Cezara Palade
palade.cezara@gmail.com