7 lucruri pe care poţi să le faci în zilele ploioase

Zilele ploioase îşi au farmecul lor. Sigur că iubim soarele şi avem mult mai multe opţiuni atunci când e frumos afară, dar cum nu putem influenţa vremea, tot ce ne rămâne de făcut e să ne găsim câteva activităţi utile pentru zilele când suntem nevoite să stăm în casă.

Ţi-am pregătit o listă scurtă cu lucruri pe care ai putea să le faci atunci când plouă. Gătitul, cititul şi uitatul la filme nu le-am mai luat în calcul. Am încercat să găsim ceva mult mai util, ceve ce nu ai face în mod obişnuit.

Fă-ţi curat în şifonier

Dacă visezi de mult să ai un şifonier curat şi perfect organizat, dar niciodată nu ai timp de asta, o zi ploioasă petrecută în casă e ocazia perfectă pentru a-ţi îndeplini dorinţa. Începe cu o sortare riguroasă. Scoate toate hainele în mijlocul camerei şi elimină-le din start pe cele pe care nu le mai porţi. În cazul în care ai dubluri (mai multe tricouri de aceeaşi culoare, de exemplu), optează pentru piesa pe care ai cumpărat-o cel mai recent, iar pe restul donează-le.

Apoi aranjează-ţi hainele în funcţie de piesă (fuste, pantaloni, tricouri), în funcţie de ocazie (de zi, de seară, de weekend) sau, mai simplu, după culoare. Fă-ţi o listă cu piesele care n-ar trebui să-ţi lipsească din garderobă. Un sacou negru, jeanşi clasici, un tricou alb, o cămaşă lejeră, o bluză cu dungi marinăreşti, o fustă creion, pantofi comozi fără toc, cu baretă pe gleznă şi o pereche de stilettos negri ar trebui să-ţi fie de folos atunci când începi să-ţi construieşti o ţinută.

Perfecţionează-ţi stilul

Dacă rutina ta zilnică e prea rigidă şi nu-ţi permite să stai prea mult pe gânduri atunci când te îmbraci, profită de zilele ploioase pentru a-ţi cunoaşte mai bine garderoba. E o oportunitate pentru a redescoperi piese din anii trecuţi care acum sunt din nou la modă sau haine de care uitasei complet.

Intră în galeria foto şi descoperă şi alte cinci idei excelente.

 

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro