5 aplicaţii de fitness care te vor ajuta să fii FIT tot anul

Ţi-ai propus ca anul acesta să fii într-o formă de invidiat, dar simţi că ai nevoie de câteva încurajări? Tehnologia îţi vine în ajutor.

În ziua de astăzi nu ducem lipsa de aplicaţii pentru smartphone sau tabletă. Şi pentru că cele mai multe dintre noi avem nevoie să fim împinse de la spate când vine vorba de activitate fizică, există şi aplicaţii create special în acest sens. Fie că eşti mare amatoare de alergat pe bandă sau mersul pe bicicleta eliptică, preferi antrenamentele cu greutăţi sau eşti o mare împătimită a pilatesului, pentru toate există o aplicaţie care te ajută să îţi maximizezi performanţele.

Fitocracy

Cea mai bună soluţie pentru a fii mereu motivată să faci sport şi a te distra exersând este să transformi fitnessul într-un joc, iar Fitocracy este exact aplicaţia de care ai nevoie. Trebuie să introduci detaliile antrenamentului tău şi vei câştiga puncte pe măsură ce duci la bun sfârşit fiecare exerciţiu. Punctele te ajută să ajungi la un nivel superior, iar dacă competiţia te motivează şi mai mult, în Fitocracy îţi poţi compara punctajul cu al altor persoane.

Intră în galeria foto pentru a vedea alte patru aplicaţii pentru smarthone care ce vor ajuta să te menţii FIT.

Foto Shutterstock

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro