Verde crud – outfituri monocrome în culoarea sezonului!

Sezonul acesta ai liber la look-uri totale de smarald – transformă-te în fata Împăratului Verde cu nuanțe fresh din cap până-n picioare!

Primăvara aceasta iarba nu este mai verde de partea cealaltă a gardului, ci  fix în garderoba ta! Partea cea mai bună? Nu trebuie să mai asortezi nimic! Mergi pe tușe puternice din cel mai intens verde și fă o infuzie de energie spiritului abia trezit de-a binelea din iarnă –  un outfit complet verde nu are cum să nu trezească cheful copilului din tine de a colora până la epuizare cu același creion preferat. Și mai ales de a depăși marginile! Joacă-te cu texturi și croieli între feminin și masculin, pune accentul pe bijuterii scoase din povești și mizează pe modele minimaliste, care să lase culoarea să ia prim planul. Apoi lasă vântul și pistruii de primăvară să se ocupe de rest.

Intră în galerie ca să vezi selecția noastră de produse #allgreen!

 

Foto: Hepta

Emilia Barbu
emilialaland@gmail.com