Nuntă glam cu actorul Cristian Balint

GLAMOUR îţi propune o nuntă… alternativă. Dacă eşti o rebelă înnăscută, nu e cazul să te conformezi normelor tocmai în cea mai importantă zi. Just do it your way.

The curious case of Cristian Balint

Pe Cristi l-am cunoscut în urmă cu ceva ani. Pentru că mi-am dorit. Ne-am reîntâlnit recent la petrecerea de aniversare a revistei The One. Văzându-l, m-am gândit că s-ar potrivi perfect în povestea la care mă tot gândeam pentru luna aceasta aşa că l-am invitat să participe la şedinţa foto. A acceptat. Apoi l-am luat la întrebări, chiar de ziua lui. A acceptat iar. Iată rezultatul:

Cristi, ai terminat Matematica. Cum ai ajuns la actorie?

Cibernetica, mai exact. Am ajuns la actorie după un traseu destul de sinusoidal. Fac parte din acea categorie de oameni care au descoperit ceea ce le place cu adevărat, după mai multe încercări. Nu m-aş fi gândit vreodată că voi fi actor. Am terminat Cibernetica la ASE, în aceeaşi perioadă compuneam muzică electronică (mă amuza că, acum câteva luni, mi-am cumpărat de pe iTunes propriile piese, apărute prin 2000), am fost  prezentator TV, designer de haine, apoi iar prezentator TV. Toate astea pentru ca, finalmente, să devin actor. Nu era în plan. Ştiam doar că vreau să iau nişte lecţii de actorie, nu aveam vreun gând serios. Bogdan Dumitrache mi l-a recomandat pe domnul Cătălin Naum şi aşa a început totul. 

Spune-ne câte ceva despre „cele mai fericite întâlniri“ pentru parcursul tău. Care sunt oamenii care ţi-au influenţat traseul?

Toţi oamenii apar în viaţa ta cu un scop. Fie ca să te influenţeze ei pe tine, fie ca să îi influenţezi tu pe ei. În bine sau în rău. Am mai spus-o: pentru mine întâlnirea cu profesorul Cătălin Naum şi al său teatru POD a fost mai mult decât o influenţă, a fost o salvare. Eram într-un moment autodistructiv din viaţa mea şi cred că, dacă nu ar fi apărut această întâlnire, aş fi avut un parcurs scurt, violent şi lipsit de happy-end. Prietenii mei apropiaţi intră tot la acest capitol. Ei sunt cei care m-au temperat şi echilibrat în perioadele în care eram… hai să spunem mai greu de controlat. Şi, peste toţi şi toate, părinţii mei. Am sperat, şi sper, să pot să le dau înapoi măcar atât cât mi-au oferit ei mie.

Care a fost cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat pentru un rol?

Fiecare rol trebuie să fie o provocare. Dacă nu se întâmplă asta mai bine zici „pas“. Privind retrospectiv, cred că  rolul lui Louis din E doar sfârşitul lumii în regia lui Radu Afrim a fost o încercare, pe toate planurile. Era o piesă „grea“ cu o încărcătură emoţională specială. Mi-am dorit atât de mult ca totul să iasă bine (eram student în anul III la UNATC şi debutam la Teatrul Odeon în rol principal) încât i-am permis lui Louis să mă afecteze şi în viaţa personală. Când prietenii îmi spuneau că m-am schimbat, refuzam să accept. Am realizat mai târziu că aveau dreptate. Atunci am înţeles că, mai important decât să simţi tu emoţiile pe scenă, e să îi faci pe spectatori să simtă. Altfel totul e în van.

 

Cu ce actori şi regizori ţi-ar plăcea să lucrezi în viitor?

Cu unii în care să am încredere deplină şi care, la rândul lor, să creadă în mine.

Îţi împarţi mai nou timpul între New York şi Bucureşti. Povesteşte-ne câte ceva despre viaţa ta de acolo. Cum e o zi de-a ta acolo?

Nici o zi nu seamănă cu alta. Pe de o parte sunt lucrurile pe care trebuie să le fac, gen citit presa, e-mail-uri, întâlniri, repetiţii şi cele hai să le spunem, recreative – jogging, fotografii, evenimente, plimbări etc. Urăsc rutina, iar NY este locul perfect anti-rutină.

New York vs Bucureşti.

Hunedoara. 

Ai o nouă pasiune. De ce fotografie?

Nu ştiu. Sunt un tip instinctual şi mă bazez foarte mult pe feeling-ul de moment. Am început să fac fotografii în New York, folosind iPhone-ul şi fără să mă iau foarte în serios. Doar când am văzut ce feedback primesc am decis că e cazul să îi acord mai multă atenţie. Cum spuneam, mă bazez foarte mult pe feeling. Nu pun nici o presiune pe mine, iar în momentul în care nu voi mai simţi nici o plăcere făcând fotografii, mă voi opri. 

Teatru vs film

Ambele.

Ce urmează?

O masă cu prietenii. Apropo, îţi mulţumesc că m-ai pus la muncă de ziua mea. Dar cum ştiu că vrei un răspuns serios, am să-ţi răspund: New York. 

În galeria alăturată vei găsi imaginile din şedinţa foto la care a participat Cristian Balint.

Fotografii de Oltin Dogaru