Secretele de frumusețe ale lui Kendall Jenner

Kendall Jenner a devenit un beauty icon pentru multe adolescente grație naturaleții și frumuseții ei aparte. O prezență constantă pe podiumurile celor mai renumite case de modă și în reclame, Kendall este în permanență înconjurată de specialiști în beauty de la care să învețe cele mai utile trucuri.

Am văzut-o de nenumărate ori cu machiaje elaborate și avangardiste pe podium, însă în aparițiile publice ne uimește întotdeauna cu naturalețea ei. Cu un machiaj aparent relaxat și neglijent, reușește totuși să arate impecabil. Look-ul ei de astăzi este rezultatul trucurilor aflate de la experții din domeniu care se ocupă de imaginea ei, dar și de la surorile ei.

Iată câteva dintre cele mai prețioase secrete de frumusețe ale super-modelului Kendall Jenner!

Trebuie să-și cunoască foarte bine tenul și nevoile lui

Kendall pune mare accent pe îngrijirea pielii ei, de aceea se bucură de acel glow pe care multe persoane încearcă să îl obțină cu ajutorul machiajului. Își cunoaște foarte bine tenul și știe exact ce nevoi are. Îngrijirea pielii primează în fața aplicării machiajului. Deși împărtășește cu alte modele celebre propriile tips&tricks, a învățat că acestea nu sunt o rețetă universal valabilă și aplică doar trucurile testate de ea.

Sfaturi de la surorile ei

Cele mai prețioase sfaturi primite de ea și de Kylie au venit chiar din partea surorilor lor, surorile Kardashian. Acestea i-au transmis lui Kendall grija esențială pe care trebuie să o poarte tenului ei: să nu își atingă fața cu mâinile, să se spele cât mai des pe față și să folosească o cremă pentru ochi. Să fie acesta secretul frumuseții și tinereții lor?

Păr cu textură 

Pentru a da textură părului ei drept și fin, Kendall doarme cu părul ud. Astfel dimineața el capătă textură și volum, oferindu-i acel look „bedhead”.

Un ten mereu curat

Rutina ei nu implică proceduri complicate sau produse numeroase. Deși recunoaște că are o obsesie pentru curățarea tenului, singurul lucru pe care îl face este să se spele pe față de cel puțin trei ori pe zi.

Un machiaj cât mai natural

Kendall nu are nicio problemă în a ieși în public nemachiată (înțelegem de ce), însă atunci când își dorește să se simtă frumoasă, aplică un fond de ten lejer și luminos și o mascara. Este înnebunită după machiajul smokey eye, însă preferă violetul în loc de clasicul negru.

Rutina de exerciții fizice

Kendall recunoaște că urăște să facă cardio și preferă să ridice greutăți. Își lucrează abdomenul și posteriorul cu genuflexiuni și flotări.

Intră în galeria foto pentru a vedea câteva dintre cele mai frumoase look-uri ale sale!

Foto: Hepta

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro