moda pentru femeile cu dizabilitati

Moda pentru femei cu dizabilități. Este industria de fashion pregătită să fie atât de inclusivă?

Este industria de fashion pregătită să fie atât de inclusivă? Keah Brown investighează noile posibilități de adaptare din lumea modei.

Dacă te-ai chinuit vreodată să îți închizi pantalonii știi deja cât de frustrant poate deveni. Acum imaginează-ți cum ar fi să petreci 30 de minute încercând să faci asta, pentru ca apoi nici să nu reușești măcar. Cam așa arată zilele mele (și da, înjur destul de des). Nu e din cauză că aș cumpăra măsuri prea mici; e din cauză că sufăr de paralizie cerebrală, o tulburare neurologică ce îmi limitează posibilitățile de mișcare și abilitatea de a apuca obiecte pe partea dreaptă. Când vine vorba de îmbrăcat, problemele cu pantalonii sunt doar începutul.

Mă chinui să îmi trag cămăși sau rochii peste cap și să îmi bag mâinile în mâneci. Nu mă descurc prea bine nici cu bluzele cu nasturi, mai ales că de obicei nasturii sunt pe partea stângă. Jachetele, mai ales cele cu fermoar, reprezintă și ele o provocare. De obicei ajung să cer ajutorul oricărei persoane aflate prin preajmă, ceea ce trebuie să spun că nu e tocmai distractiv atunci când ai 26 de ani.

Persoanele cu dizabilități sunt obligate în mod constant să găsească soluții inovatoare pentru garderoba lor. Jillian Mercado, un fotomodel care a apărut în campanii pentru Diesel sau Nordstrom, a trebuit să devină destul de inventivă pentru a îmbrăca proteza pentru picior pe care o folosea din cauza distrofiei musculare (încă folosește un cărucior). „Decupam fâșii din pantaloni, apoi trăgeam bandă adezivă pentru ca ei să se închidă peste proteze”, își amintește ea. Dar majoritatea dintre noi cei cu dizabilități (și haideți să nu folosim eufemisme de tipul cu „cu abilități diferite” pentru că nu fac altceva decât să dilueze realitatea; sunt o persoană cu dizabilități și spun asta fără nicio rușine) ne lovim în mod constant de faptul că moda nu ne include.

Rebecca Cokley, specialist la Centrul pentru Progres American și totodată o persoană de statură mică, estimează că ajunge să plătească dublu pentru haine, luând în calcul prețul modificărilor necesare. Și nu, să cumperi de la secțiunea de copii nu este o opțiune.

„Chestia asta e cea mai enervantă sugestie pe care o aud tot timpul”, spune Cokley. „Sunt o profesionistă care a lucrat în consiliile corporatiste din America și de la Casa Albă. Nu pot să mă îmbrac ca un puști de 10 ani ca să mă întâlnesc cu secretarii de stat!”. Alice Wong, activistă pentru persoane cu dizabilități, care la rândul ei suferă de distrofie musculară spinală, deține o singură pereche de pantofi pentru că majoritatea modelelor îi cauzează prea multă durere. De multe ori apelează la șosete Polartec, cu cât mai colorate cu atât mai bine, „ca să nu pălesc de invidie pe ceilalți purtători de pantofi”, spune ea.

Pentru moda inclusivă

Unul din cinci americani are o dizabilitate, definită ca o afectare mentală (precum autismul) sau ca una fizică, ca spina bifida. Să creezi haine pentru noi este fără îndoială o provocare. Un prim obstacol este croiala standard: corpurile noastre nu sunt tot timpul simetrice din cauza coloanelor strâmbe sau a membrelor de diverse lungimi (sau care pur și simplu nu există). Cum funcționează aceste haine este iarăși esențial – de la capse care să se închidă cu ușurință la etichete care nu irită (o problemă pentru mulți care se regăsesc în spectrul autismului).

Recent au început să apară semne de schimbare. Fondat în 2015 ca un start-up academic de design pentru modă adaptabilă, Open Style Lab a creat un parteneriat cu Școala de Design Parsons din New York. Piesele făcute de OSL – ca o pelerină de ploaie care merge și peste un cărucior, o geacă încălzită pentru cei care au probleme cu reglarea temperaturii în corp, sunt la fel de avangardiste ca orice altă piesă văzută pe catwalk, doar că sunt disponibile pe comandă.

Etsy este o sursă populară pentru haine adaptabile, însă în timp ce majoritatea produselor din ofertă (ca pulovere și colanți)  sunt cât se poate de funcționale, sunt departe de a putea fi considerate fashionable. Site-ul Customadaptiveclothing.com înlocuiește nasturii cu capse sau cu alte soluții direct pe hainele pe care le trimiți tu, însă poate dura săptămâni întregi până să le primești înapoi. (Nici să nu vă treacă prin cap nebunii ca shoppingul compulsiv.)

Acum o parte din marile companii au început să lucreze la opțiuni care să fie disponibile pe scară largă. În octombrie, Tommy Hilfiger a lansat Tommy Adaptive, o linie de jachete, pantaloni și rochii în stilul cuminte al brandului, cu fermoare magnetice și închideri cu Velcro, precum și cu talii ajustabile (ca să poată fi folosite de o gamă cât mai largă).

După ce compania a lansat o linie asemănătoare pentru copii (întâmplător, o categorie pentru care se fac mult mai multe lucruri atunci când vine vorba despre modă adaptabilă), „am primit un feedback pozitiv atât de copleșitor”, spune Hilfiger, „încât am decis să extindem linia și pentru adulți.” Zappos Adaptive s-a lansat de asemenea anul trecut după ce un client a încercat să schimbe o pereche de pantofi făcuți cadou nepotului său cu autism, pentru că nu reușea să își lege șireturile.

Colecția, cuprinzând selecții de la diferite branduri, are haine și încălțăminte în stil sport, cu accente pe unghiuri și multe dintre piese sunt atent gândite, ca de exemplu o pereche de teniși înalți care par că se leagă cu șireturi, dar de fapt se pun direct în picioare (un plus pentru cei care au o mobilitate redusă a mâinilor)

E loc de mai bine

Categoric nu a fost un drum ușor pentru niciuna dintre aceste companii. Zappos a dezamăgit inițial niște clienți, oferind exclusiv haine de sport (merităm și piese croite, de adulți!), însă între timp lor li s-au adăugat și piese din denim, iar în curând ar trebui să apară și articolele business casual. Apoi unii activiști l-au criticat pe Hilfiger pentru asocierea sa cu Autism Speaks, o organizație controversată pe de-o parte pentru faptul că nu are suficienți oameni cu autism în poziții de conducere.

Pot să înțeleg scepticismul oricui în privința companiilor care abordează aceste probleme; unul dintre principiile de bază ale comunității noastre este „Nimic despre noi fără noi.” Vrem să fim incluși, să avem un loc la masă atunci când totul de la furculițe până la denim este făcut pentru noi. Zappos susține ca adună sugestii de la clienții săi, în timp ce Hilfiger ține focus grupuri organizate cu membrii din comunitatea persoanelor cu dizabilități de peste tot din țară (recunosc: am făcut parte din unul dintre aceste grupuri și am primit haine cadou).

Toate acestea reprezintă un prim pas bun, dar nu pot să nu mă gândesc la cum ar fi dacă mai multe companii ar angaja oameni cu dizabilități – cum asta ar putea să ajute nu numai la perfecționarea unor detalii legate de design, dar și în lupta împotriva stigmatului de a angaja oameni ca noi, un grup de altfel cu o rată dublă de șomaj față de persoanele fără niciun handicap. Oricum, e promițător să vezi că lucrurile evoluează, totuși.

Port des piese din colecția Tommy, sunt foarte elegante și realmente ușor de îmbrăcat sau de dezbrăcat. (Sunt o mare fana a rochiei cu carouri care merge purtată atât ziua cât și seara și care nu are niciun fermoar complicat.) Dacă aș putea să le transmit designerilor trei lucruri, acestea ar fi: Primul, vouă celor care faceți aceste haine, vă mulțumesc pentru acest gest curajos. Doi, cât despre celelalte companii de modă, e timpul să intrați și voi în joc – vă vom răsplăti cu fidelitate… și cu banii noștri. Și trei, dacă oricare dintre voi este dezorientat în privința pasului următor, întrebați-ne. Suntem aici.

Keah Brown a scris pentru Teen Vogue, Essence și Lenny Letter. Colecția sa de eseuri de debut, The Pretty One, urmează să fie publicată în 2019.

De Keah Brown, traducere și adaptare de Emilia Barbu, foto: Mama Cax,

 

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro