5 trucuri pentru shopping online pe care orice fashionista trebuie să le știe

Online poți găsi discounturi substanțiale, pe care nu le-ai putea găsi în magazine, iar dacă știi câteva trucuri, vei putea să faci cumpărături mai multe cu aceeași bani.

Este mult mai ușor să faci cumpărături online – nu ești îngrădită de un program anume, efortul este minimal, iar dacă lucrurile care ajung la tine nu sunt pe placul tău le poți returna foarte ușor. Un alt mare avantaj este că poți zări mai ușor reducerile și poți să vizitezi zeci de magazine într-un timp mult mai scurt. Dacă mai știi și trucurile acestea, devine limpede că ai doar avantaje. Uite cum poți să faci cumpărături online ca o profesionistă:

  1. Sortează rezultatele după discounturi

 

Când cauți produse online, ai posibilitatea să pui diverse filtre, în funcție de ce îți dorești să cumperi. Spre exemplu, poți filtra rezultatele în funcție de mărime și culoare, dar și după discounturile aplicate.

Dacă te vei uita la aceste genți, de exemplu, vei observa că multe dintre ele sunt la reduceri, dar dacă alegi să sortezi rezultatele doar după discount, vei vedea doar modelele cu prețuri promoționale și îți va fi mult mai ușor să faci cumpărături la prețuri convenabile.

 

  1. Abonează-te la newsletter

Știm că probabil ai deja inbox-ul plin de diverse mailuri cu promoții, dar dacă te abonezi la newsletter, unele magazine oferă un discount pentru asta. În plus, așa poți fi mereu la curent cu perioadele de reduceri, pentru că magazinul online te anunță pe mail. Dacă ai câteva magazine preferate (și cel mai probabil ai) merită să te abonezi la newsletter-ul lor, de dragul hainelor pe care o să le iei la discount, nu crezi?

 

  1. Fă cumpărături marțea

Se spune că marțea sunt trei ceasuri rele, dar noi am aflat un motiv suficient de puternic pentru ca ziua asta să fie printre cele mai bune din săptămână. Site-ul Krazy Cupon Lady a analizat în ce zile ar trebui să cumperi diverse lucruri. Cei de acolo au descoperit că marțea sunt cele mai bune oferte în magazinele online și că cei care au cumpărat din magazinele virtuale marțea au economisit aproape 5%. Nu pare mult, dar dacă vei te gândești la cât poți să economisești de-a lungul lunii, s-ar putea să descoperi că îți poți cumpăra însă o bluză de banii aceia. Parcă merită, nu-i așa?

 

  1. Urmărește magazinele online în social media

În drum spre birou oricum scroll-ezi puțin platformele de social media – Facebook, Instagram, Twitter – iar dacă urmărești paginile magazinelor preferate poți afla mai ușor despre discounturi. Se știe că cele mai frumoase haine se găsesc atunci când nu cauți în mod special o piesă din acel registru, iar like-urile și follow-urile sunt gratuite, așa că poți, în drum spre birou, să găsești niște pantofi superbi la un super-preț, chiar și fără să-i cauți.

 

  1. Optează pentru ridicarea comenzii din magazin sau pick-up point

De ce să plătești și transportul până la tine când poți să mergi într-o seară să ridic produsele chiar tu, gratis? Da, transportul nu e neapărat scump, dar dacă aduni sumele pe care le-ai dat pe transport de-a lungul unui an, s-ar putea să descoperi o sumă frumușică plătită doar pentru comoditate.

Unele magazine online au pick-up point-uri special create pentru asta, în vreme ce magazinele online de la anumite branduri îți oferă posibilitatea să ridici coletul din magazinul staționar al companiei. Verifică opțiunile de livrare înainte să plasezi comanda și vezi dacă poți alege o astfel de livrare, ai putea face economii substanțiale în felul acesta.

 

Știai trucurile astea? Le-ai folosit până acum?

 

Sursa foto: Shutterstock

 

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro