Visul american și trezirea la realitate - interviu cu Ioana Uricaru, regizoarea filmului Lemonade

Visul american și trezirea la realitate – interviu cu Ioana Uricaru, regizoarea filmului Lemonade

„Complicată și pe alocuri traumatică, dar și presărată cu victorii personale” – așa își descrie regizoarea Ioana Uricaru experiența ei de româncă în Statele Unite. Am stat de vorbă cu regizoarea filmului Lemonade despre cei șapte ani în care a evoluat proiectul, suișurile și coborâșurile din tot acest timp, și nu în ultimul rând, despre plăcerea provocată de cinema. 

„Sunt filme care te formează, care intră în conștiința ta ca un tsunami și îți schimbă felul de a înțelege lumea.”

Cum s-a născut lungmetrajul tău de debut Lemonade?

Cumva în mod natural, fiind inspirat de experiențele mele de româncă în Statele Unite. Am vrut foarte mult să fac un film care să fie în același timp românesc și american, un film despre America văzută dintr-o perspectivă românească.

Ai început să lucrezi la acest proiect acum șapte ani – ce schimbări sau răsturnări de situație s-au petrecut în tot acest timp?

Ca mai toate proiectele de film, a avut multe suișuri și coborâșuri, sau mai precis momente când a progresat și intervale când a stagnat. De vreo două ori am fost convinsă că nu se va mai face și chiar după ce s-a conturat configurația de producători (mai întâi Mobra Film, căreia i s-au alăturat co-producatorii noștri germani, canadieni și suedezi) a mai durat vreo doi ani să se adune bugetul. Chiar și scenariul a fost rescris de câteva ori, ultima dată chiar înainte de producție împreună cu un co-scenarist.

Lungmetrajul tău este relevant și actual nu doar din contextul imigrantului și problemelor cu care se confruntă inevitabil, ci și din cel al hărțuirii sexuale. Lemonade a început înainte de era #MeToo – a influențat apariția acestei mișcări în vreun fel filmul tău? Dacă da, cum a făcut-o?

Așa cum ai precizat, subiectul filmului, povestea și personajele au fost stabilite cu ani în urmă. De fapt la început chiar mă întrebam dacă secvențele care au de-a face cu hărțuirea și violența sexuală vor fi acceptate drept credibile de către public (deși sunt toate autentice). Inițial, tema principală a filmului era imigrația. Apoi, pe masură ce evenimentele s-au succedat în viața reală, tema harassment-ului a devenit tot mai proeminentă – însă nu fiindcă am fi schimbat noi ceva (eram deja în post-productie când a izbucnit scandalul Weinstein), ci pentru că atenția publicului s-a reajustat și importanța socială a temei harassment-ului a crescut.

Știu că inițial filmul trebuia să se numească „After the Wedding/După nuntă”, dar între timp a apărut un alt film cu acest nume. Așa că viața ți-a oferit lămâi și ai făcut din ele limonadă. Care a fost cea mai dezavantajoasă / complicată situație de care te-ai lovit cu „Lemonade”?

Michael Barker, co-fondatorul Sony Pictures Classics, pe care l-am întâlnit la Sundance Directing Lab în 2012, mi-a spus că din punct de vedere al distribuției e un mare dezavantaj că există un alt film cu același titlu (Susanne Bier tocmai luase Oscarul pentru cel mai bun film străin cu filmul danez tradus în engleză, After the Wedding). Michael a fost foarte convingător și am hotărât să schimb titlul în Lemonade. A durat atât de mult să punem proiectul pe picioare, încât între timp Beyonce lansase albumul video Lemonade. Tot cineva de la Sundance a venit atunci la mine și mi-a zis: știi, ar trebui să găsești alt titlu, să nu te suprapui cu Beyonce. M-am gândit o clipa la asta, dar până la urmă am decis să păstrăm titlul, mai ales că și agenții noștri de vânzari, Pluto Film, l-au găsit foarte potrivit. În unele teritorii – de exemplu cele de limbă franceză – am oferit o variantă alternativă, Luna de miere/Lune de miel.

Cred că unul dintre episoadele cele mai complicate a fost acea fază a proiectului în care credeam că s-ar putea filma în Statele Unite și că ne va trebui un baiețel român de 7-8 ani, care să fie cetățean sau rezident permanent în SUA. Am pornit un casting de una singură – cu ajutor de la o prietenă româncă din Los Angeles, care până atunci nu avusese nici o experiență legată de film – cautând familii de români cu copii mici stabiliți relativ recent în SUA. Am intervievat și am dat probe cu zeci de copii din vreo cinci state.

Visul american și trezirea la realitate - interviu cu Ioana Uricaru, regizoarea filmului Lemonade

Este Mara o variantă modernă a Marei lui Slavici?

E posibil ca atunci când va mai îmbătrâni să semene tot mai mult cu personajul lui Slavici, care e o femeie puternică, întreprinzătoare și energică. America încurajează fără îndoială aceste însușiri.

Care a fost momentul în care ai știut că Mălina Manovici este actrița perfectă pentru rolul personajului principal?

Am dat probe cu multe actrițe, cu câteva în mai multe etape și am văzut foarte mult talent și foarte mult devotament pentru meserie. Pe Mălina am rechemat-o de trei sau patru ori și treptat mi-am dat seama că o „văd” foarte bine în rol. E o actriță formidabilă și sper că va fi (re)descoperită grație acestui rol și că vor urma rolurile substanțiale și complexe pe care le merită.

Lemonade, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru, dublu premiat în acest weekend

Cum ai ales scenele din film care amintesc de situații familiare publicului român, precum „sandwich-ul cu șnițel”, „iaurtul normal” sau „curentul”?

Multe sunt din experiența mea personală. Conversația despre curent am avut-o de câteva ori și încă o mai am. Se pare că americanii au o fiziologie diferită când vine vorba despre aerul rece.

Lemonade a avut premiera americană la Tribeca Film Festival din New York. Cum au fost percepute situațiile pe care le-ai descris în film de către americani?

Din câte mi-am dat seama în conversațiile cu spectatorii americani, filmul reușește să-i implice emoțional și poate chiar să le reveleze câte ceva despre America și despre cei care vor să devină americani – ceea ce ma bucură, acesta fiind unul dintre lucrurile care m-au interesat mult.

Cum a fost pentru tine experiența de a te stabili în Statele Unite?

Complicată și pe alocuri traumatică, dar și presărată cu victorii personale. Accept însă tot mai greu ideea „stabilirii” într-o anumită țară. Sunt româncă și asta nu se va schimba, indiferent unde se întâmplă să locuiesc sau să muncesc pentru o oarecare perioadă de timp. Petrec mult timp în România – tot mai mult, sper.

Dar cea din industria cinematografică?

Crescând în timpul regimului comunist, nu mi-am imaginat nicicum că aș avea vreodată acces la lumea cinematografiei. Fără schimbarea din decembrie 1989, n-aș fi avut niciodată curajul să dau admitere la școala de film. Dar de-abia după ce am intrat a început greul.

Lemonade, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru, dublu premiat în acest weekend

Care a fost prima ta experiență legată de cinematografie și cum te-a afectat ea?

Când aveam 4-5 ani mama mă ducea la film, la cinematograful Timpuri Noi din Cluj, care era cumva specializat în filme pentru copii. După socotelile ei, am văzut Veronica de vreo zece ori. La momentul respectiv, când mă întreba cineva ce vreau să mă fac atunci când o să fiu mare, răspundeam: controloare de bilete la cinematograful Timpuri Noi. Cred că ajunsesem la concluzia că doamna care controla biletele avea șansa grozavă de a vedea toate filmele de câte ori își dorea (încă nu știam că există și meseria de proiecționist). Acel cinematograf nu mai există. Așa cum știm, majoritatea cinematografelor din România au fost închise sau li s-a schimbat destinația, un fenomen trist și alarmant căruia eu alături de câțiva cineaști români încercăm să-i rezistam, făcând eforturi să aducem publicul în sălile care au mai rămas. Spectacolul de cinema este, din punctul meu de vedere, la fel de important pentru educația noastra estetică, la fel ca teatrul sau concertele, și este o experiență indispensabilă pentru a înțelege și a simți plăcerea dată de cinema.

Ce filme poți să spui că te-au influențat și inspirat până acum?

Văd foarte multe filme și cred că toate mă influențează – unele pentru că mă impresionează și-mi revelează ce poate să faca cinema-ul, altele pentru că îmi plac și-mi reamintesc că e important ca un film să-și găsească publicul, iar altele pentru că nu sunt prea reușite și am ceva de învățat despre cum functionează mecanismele povestirii cinematografice. Sunt filme care te formează, care intră în conștiința ta ca un tsunami și îți schimbă felul de a înțelege lumea. Dar la cât de greu, de scump și de solicitant este să duci un film la bun sfârșit, chiar și cele mai puțin reușite sunt într-un fel un pariu câștigat.

Lemonade urmează să fie lansat pe 26 octombrie 2018 în cinematografele din România.

Foto: Annette Hornischer, courtesy of American Academy in Berlin

Irina Munteanu
skipped.hb@gmail.com