Operaţiile estetice: necesitate, trend sau presiune din partea societăţii?

Să vorbim despre operaţii estetice: necesitate, trend sau presiune din partea societăţii?

Dacă acum câţiva ani vedeam doar celebrităţi profitând de progresul medical în acest domeniu, acum suntem înconjurate de femei şi fete care aleg să îşi modifice aspectul fizic cu ajutorul operaţiilor estetice. Lucru care nu e neapărat rău, din punctul meu de vedere, atâta timp cât nu se ajunge la situaţii extreme. Şi nu mă refer neapărat la nivel personal, e alegerea fiecăreia cât şi cum doreşte să îşi modifice aspectul, ci la nivel de societate şi cum operaţiile estetice ajung, încet, încet, un fel de necesitate impusă de această masă pentru a fi considerată frumoasă.

Poate în România nu pare atât de gravă situaţia, în schimb în Coreea de Sud, spre exemplu, 60% dintre fetele de 20 de ani au fost supuse unor intervenţii, cel puţin la nivelul feţei. Cum la noi a devenit deja un fel de tradiţie ca atunci când împlineşti 18 ani, sau atunci când termini liceul, să primeşti o maşină, la fel, în Coreea e o tradiţie ca fetele să primească o rinoplastie, o liposucţie, o mărire de buze, botox etc. Într-un mini documentar I-D pe tema asta, o tipă de vreo 20 de ani era întrebată ce ar face dacă nu s-ar mai putea machia sau opera niciodată, iar răspunsul ei a fost: „Aş muri.“

România este pe locul 25 în lume ca frecvenţă a operaţiilor estetice, ceea ce înseamnă că există aproximativ 100 000 de intervenţii anual.* Nu pot spune că această informaţie nu m-a surprins puţin. Ca să punem lucrurile în perspectivă, circa 70% dintre români nu îşi permit o singură săptămână de vacanţă pe an (nici măcar în România). Această industrie încasează anual 70 000 000 de euro, iar top trei intervenţii ca frecvenţă sunt augumentarea sânilor, liposucţia şi rinoplastia. Partea cea mai tristă, în schimb, e că două din trei femei nu sunt mulţumite de rezultat.

Având în vedere faptul că operaţiile estetice devin din ce în ce mai accesibile pentru publicul larg, frica mea cea mare este că ele devin pentru unele femei un trend, sau, chiar mai rău, un fel de necesitate pentru apartenenţa la un grup sau o categorie socială. Nu e aşa mare lucru să-ţi laşi părul lung sau să-ţi creşti barbă ca să arăţi că eşti rocker, la fel cum e uşor să-ţi iei o jachetă cu ţinte când te întâlneşti cu prietenii tăi punkişti, dar o operaţie estetică e ceva permanent. Să îţi operezi nasul, buzele, sânii, doar pentru că X sau Y nu te-ar găsi atractivă altfel este, în primul rând, umilitor pentru tine, ca femeie.

TU eşti singura căreia îi datorezi ceva. Frumuseţea, mai ales cea care depinde de standardele care sunt în vogă într-o anumită perioadă, nu e un fel de chirie pe care trebuie să o achiţi ca să trăieşti pe această planetă. Anul ăsta e la modă (sau mai bine zis, bărbaţilor le place) să ai un posterior generos, iar extrem de multe femei încep să obţină acest lucru prin operaţii. Dar peste cinci ani, când poate ne întoarcem la standardele de supermodel, ce ne facem? O operaţie e o decizie importantă, o decizie care de multe ori e ireversibilă. Iar noi nu ar trebui să fim judecate pentru lipsa lor, nici constrânse să apelăm la ele dacă nu este ceva ce ne dorim.

Cineva m-a întrebat într-o zi, sau mai degrabă mi-a spus, că e sigură că dacă aş avea un buton sau o operaţie care să mă facă slabă, fără niciun risc, sigur l-aş apăsa. Am stat chiar mult să mă gândesc la răspunsul meu, eu cu mine, fără să mă gândesc la „imaginea“ mea. Bineînţeles că ar fi ipocrit să promovez iubirea de sine şi să sar, instant, pe buton, nu?

Dar am luat în calcul şi posibilitatea aceasta şi mi-am permis să o explorez, sincer. Da, mi-ar plăcea să am o condiţie fizică mai bună, lucru la care lucrez în această perioadă. Da, cred că mi-ar plăcea să fiu puţin mai tonifiată. M-am îngrăşat în ultima lună, având în vedere că am avut o perioadă extrem de stresantă, şi cred că mi-ar plăcea să fac din burtă o burtică. Dar nu aş apela la nici un fel de operaţie pentru a obţine lucrurile astea. În schimb, am ajuns la concluzia că nu aş vrea să fiu slabă, super slabă, să mă potrivesc în şablon. Nu neapărat pentru că trebuie să fiu eu mai specială, iar apoi nu aş mai avea pentru ce milita, ci pentru că am muncit enorm de mult cu mine până am ajuns în acest punct.

Mi-a fost foarte greu să reuşesc să trec peste o mentalitate care m-a guvernat şi mi-a dictat în fiecare zi că nu sunt suficient de bună, de frumoasă, că sunt un eşec, doar din cauză că am câteva kilograme în plus. Şi am muncit, pe bune. La fel de normal şi sănătos mi se pare să muncesc şi fizic pentru a ajunge la forma pe care îmi doresc să o am. Până la urmă, o victorie fără luptă e mai tristă decât o înfrângere, în opinia mea.

Am făcut această paranteză personală pentru a ajunge la cel mai important lucru pe care vreau să îl discutăm: faptul că e mult mai greu să te accepţi şi iubeşti pe tine aşa cum eşti, decât să scoţi câteva mii de euro şi să repari tot ce nu se potriveşte în şablonul prestabilit de „frumuseţe“.

Dacă toate procedurile ar garanta fericirea şi mulţumirea, mai ales pe termen lung, aş zice, „Pe ei, fetelor!“. Dar aşa, având în vedere că două treimi nu sunt fericite cu rezultatul din start, iar probabil în vreo 10 ani nici dintre cele care au rămas nu vor mai fi toate mulţumite, oare merită acest risc?

Iar faptul că nu munceşti pentru a ajunge la un rezultat (cu tine, nu la propriu), ne aduce la o altă problemă: niciodată nu ştim să apreciem ceva ce vine prea uşor. Dacă tu alegi sa „repari“ ceva ce în ochii tăi (iar asta e din nou foarte important, ţine minte) pare imperfect, probabil două luni mai târziu vei fi din nou nefericită şi te vei simţi din nou urâtă, din altă cauză. Şi tot aşa. Pentru că e foarte uşor să găsim imperfecţiuni. Mai greu e să acceptăm că suntem imperfecţi şi că tocmai în asta stă frumuseţea noastă.

Pentru ilustrarea acestui articol m-am gândit să ne jucăm puţin şi să apăs, totuşi pe buton. I-am dat pentru prima dată în mai mult de un an voie fotografului meu, Costruţ, să mă photoshopeze – şi nu oricum. L-am rugat să îmi editeze corpul aşa încât să intre în şablon.

*arată un studiu din 2013 realizat de Societatea Internațională de Medicină estetică

De Patricia Blaj; fotografii de Costruț; stilist: Diana Flore; machiaj: Ioana Simon/M.A.C Cosmetics Romania

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro