Interviu cu Lucia despre noul ei album Samsara

Interviu cu Lucia despre noul ei album „Samsara”

Lucia își lansează noul ei album „Samsara” pe 13 aprilie la Fratelli Studios din București. Cu mult entuziasm pentru evenimentul de vineri, m-am bucurat de soare alături de Lucia și am vorbit mai multe despre lansarea celui de-al doilea album al ei, am văzut o altă latură a artistei și nu în ultimul rând, am descoperit că avem o pasiune comună: somnul. Aceeași voce inconfundabilă a Luciei, care acum abordează și noi direcții, te așteaptă să o descoperi!

Pe 13 aprilie îți lansezi mult așteptatul album „Samsara”. Ce poți să ne spui despre el?

Că a durat foarte mult până să îl scoatem. A fost un efort comun, am lucrat cu trei băieți foarte talentați – Dan Georgescu (Byron & Almadeer), Robert Iulian Acsintoaie (Next Ex) și Alexei Țurcan (Travka & Toma Alistar) la Unda Recording. Abia aștept să văd ce reacție vor avea oamenii pentru că este foarte diferit de ce am mai făcut până acum.

Cu ce este diferit noul album față de ce ai făcut până acum?

Din punct de vedere muzical, totul este mai alert, mai ritmat. Băieții sunt foarte comfortabili în zona muzicii electronice, așa că totul este puțin mai electronic decât până acum. Mie mi se pare o combinație foarte interesantă. Am lansat o singură piesă și o să mai scoatem un single cât de curând. Ce mi se pare complicat este partea de video. Este foarte greu să găsești ceva care să se potrivească cu muzica și oameni dispuși să te ajute, mai ales că în underground bugetele sunt destul de restrânse, iar asta te afectează mult.

Cu cine colaborezi pe partea de video?

Pentru primul videoclip pe care l-am lansat acum (FRTHR) am lucrat cu Blue Cat Studio format din Anya Dimitrov și Vladimir Ivanov, care este și sunetistul nostru.

Sub ce format va fi albumul (streaming, CD, vinil)?

Va fi pe toate platformele de streaming, la fel ca primul album, și pe CD. Foarte multă lume ne cere viniluri, dar pentru moment nu vom avea această variantă.

De unde vine numele albumului? De ce Samsara?

În primul rând îmi place mult sonoritatea cuvântului. Samsara este un conceput provenit din Budism, Hinduism și alte religii înrudite cu acestea. Este vorba despre un ciclu infinit de vieți, moarte și renaștere și în tot procesul acesta primează senzația de greutate sufletească, de apăsare. Constanta este nefericirea, cumva. Samsara descrie de fapt un ciclu care se derulează la infinit și așa mă simt și eu, de parcă am trecut prin mai multe etape pe care le consider un șir de vieți separate, iar acum sunt altă persoană și îmi duc în continuare greutatea pe umeri. Este o metaforă, nu încerc să port o discuție despre religie. Îmi descrie foarte bine viața și concepția mea despre viață în general.

Interviu cu Lucia despre noul ei album Samsara

Există câte o piesă pentru fiecare viață?

Nu, pentru că atunci ar însemna să fie doar 3 piese (râde). Cred că 3 este o cifră care se tot repetă în viața mea în general și legat de albumul acesta. O să vedeți și în artworkul albumului, care este desenat de mine și stilizat de cineva care chiar știe ce face, că cifra 3 este destul de prezentă.

La ce să ne așteptăm de la concertul de lansare?

O să fie o seară grozavă pentru că o să îi am și pe băieții de la The Mono Jacks alături de mine. Va fi de fapt o dublă lansare în acea seară pentru că își lansează și ei videoclipul. Totul o să se termine cu o mare petrecere!

Urmează un turneu de promovare al albumului? Unde te vedem vara asta?

Nu avem un turneu plănuit momentan, vom lăsa albumul să se desfășoare singur, iar în funcție de cum este primit, vom face și un turneu de promovare. Nu am încă datele, dar cu siguranță vom cânta prin țară vara asta.

Interviu cu Lucia despre noul ei album Samsara

Să facem o trecere în revistă: care a fost cel mai incredibil moment din cariera ta și care a fost cel mai dificil?

Cred că există două momente incredibile. Primul este felul în care am început – momentul în care am postat cover-ul după piesa Silence și trupa The MOOod, în special Marius Moise, mi-au propus să facem clipul și apoi lucrurile au evoluat peste noapte. Asta a fost acum șase ani, iar cel mai recent a fost realizarea albumului Samsara, unde m-am înțeles minunat cu băieții și am lucrat frumos împreună, iar rezultatul pe mine mă încântă mult.  Cât despre cele mai dificile momente, cu siguranță atunci când oamenii lasă comentarii negative și nu se gândesc cât de multă muncă se află în spatele unui album sau a unei piese și cred că mai sunt și momentele în care trebuie să călătorim mult. Eu nu mi-am imaginat niciodată că poate fi atât de greu să călătorești prin țară, să fii întotdeauna fresh, indiferent de cât de obosit ești.

Care este ritualul tău de reîmprospătare de la un concert la celălalt?

Foarte mult somn! Din momentul în care m-am urcat în dubă, am și adormit. Pentru mine drumurile sunt destul de fragmentate tocmai din cauza faptului că dorm foarte mult pe drum.

Interviu cu Lucia despre noul ei album Samsara

Ce îți place să faci pe lângă muzică? Cum crezi că îți ajută lucrurile acestea procesul creativ?

Din nou, îmi place să dorm și visez mult și foarte alambicat. Am scris de multe ori despre lucrurile pe care le-am visat, deci somnul poate fi și productiv! Îmi place să mă uit la seriale, ceea ce nu cred că mă ajută neapărat, și cel mai mult îmi place să îmi petrec timpul cu prietenii mei, mă hrănesc din energia oamenilor. Deși îmi place să stau singură, uneori este prea multă singurătate și simt nevoia de a sta și cu alți oameni.

Dacă nu ai fi făcut muzică, ce altceva ai fi făcut?

Am mai multe variante. Prima variantă, și cea mai importantă din viața mea de până la muzică, a fost medicina. Deși sunt pasionată de medicină, am renunțat la ea. Mama mea este medic și m-a încurajat să fac ce simt eu că aș face cel mai bine. Mi-ar mai fi plăcut să devin terapeut și nu spun încă „nu” acestei variante pentru că am terminat Psihologia și mi-ar plăcea să lucrez în domeniu, în special cu copiii. Îmi place să îmi petrec timpul cu copiii. O ajut pe o prietenă de-ale mele cu un ONG fondat de ea și care se numește Hai să ajutăm, unde lucrăm mult cu copii din centrele de plasament. Indiferent de cât de rău se simt sau de lucrurile prin care au trecut, ei își mențin întotdeauna zâmbetul pe buze și bucuria inocentă, iar când vezi toate acestea, ți se schimbă și ție complet universul.

Interviu cu Lucia despre noul ei album Samsara

Cum arată o zi perfectă pentru tine?

Somn 24/7! Glumesc. Într-o zi perfectă aș mânca junk food toată ziua. Acum că am stabilit mesele, aș dormi până târziu, m-aș uita la un serial sau un film înainte să îmi încep ziua, pentru că îmi place să îmi încep ziua lenevind. Ziua perfectă ar fi exact ca acum, o zi de primăvară! La finalul zilei cred că aș încerca să compun ceva, asta mereu mă depresurizează la sfârșitul zilei.

Ce ai ascultat în ultima vreme? Ne poți recomanda ceva?

Am fost recent la un concert Braids și recomand albumul „Deep in the Iris”. Am mai ascultat un album pe care mi l-a recomandat Dan Georgescu în timp ce lucram la albumul meu, „Masseduction” al lui St Vincent.

Ce femei din industria muzicală te inspiră sau pe care le admiri?

În primul rând de la noi din țară le admir pe toate femeile care stau în spatele industriei muzicale și pe cele care s-au numărat printre organizatorii Mastering The Music Business: Anca Lupeș, Iulia Pop, Carina Sava și Ilinca Ghișoiu. Sunt foarte multe femei pe care nu le vedem pe scenă, dar care fac lucrurile să se miște. Din străinătate, de pe scenă de data asta, cea mai mare inspirație pentru mine este Regina Spektor. De asemenea, Florence Welch de la Florence and the Machine și Bjork.

Cu cine ți-ar plăcea să colaborezi?

Colaborarea visurilor mele ar fi cu Thom Yorke, dar mi-ar mai plăcea să colaborez și cu Tom Odell sau alt-J.

Ce ți-ai propus pe viitor?

 Mi-aș dori să ieșim din țară și să facem un turneu internațional.

Foto: Raluca Margescu

Irina Munteanu
skipped.hb@gmail.com