Casey Affleck: de la hărțuire sexuală, la Premiul Oscar

În 2010, două femei l-au acuzat că le-a hărțuit sexual pe platourile de filmare. În 2017, câștigă premiul Oscar pentru cel mai bun actor. E momentul să vorbim despre scandalul din jurului lui Casey Affleck și de ce ne interesează. 

În 2010, Amanda White, producătoare, și Magdalena Gorka, director of photography, care lucraseră cu Casey Affleck la filmul I’m Still Here, l-au acuzat pe actor de hărțuire sexuală și abuz. White a renunțat la proiect după ce Affleck ar fi convins un alt membru al echipei să se dezbrace în fața ei și ar fi amenințat-o, iar Gorka susține că ar fi intrat în camera ei și s-ar fi urcat lângă ea în pat în timp ce era beat. Fiecare dintre cele două femei l-au dat în judecată. Affleck a declarat că este nevinovat, iar avocatul său a susținut inițial că își va apăra clientul la proces și vor demonstra că acuzațiile sunt false.

La scurt timp după, avocatul actorului și-a schimbat poziția, iar Affleck a ajuns la o înțelegere cu cele două femei pentru sume necunoscute și cariera lui a mers mai departe. Atât de departe încât nimeni n-a mai vorbit despre asta până anul acesta, când Academia a anunțat că e nominalizat la Premiul Oscar pentru rolul din Manchester by the Sea. Premiu pe care l-a și câștigat. Brie Larson i-a înmânat trofeul, iar fața ei din acel moment a spus totul: nu a fost prea încântată că un bărbat acuzat de hărțuire sexuală primește aplauze la scenă deschisă și un premiu. Pozele cu momentul au făcut senzație pe internet până Affleck a făcut în sfârșit o declarație post-Oscar despre acuzații.

”Nu pot să fac nimic în legătură cu asta, decât să îmi trăiesc viața așa cum știu că o fac deja și să vorbesc în numele valorilor în care cred și după care încerc să trăiesc tot timpul”, a declarat el pentru The Boston Globe.

Say whaa’? Declarația lui înseamnă nimic. Dar și mai important, ne demonstrează (încă o dată) că bărbaților cu statut de vedetă li se fac uitate abuzurile. Pentru că Affleck nu e singurul exemplu. Am urmărit cum Donald Trump, filmat în timp ce își hărțuia o colegă, a devenit președintele Statelor Unite. Am aflat că Bernardo Bertolucci și Marlon Brando au atacat-o pe actrița Maria Schneider ca să creeze o scenă cât mai autentică de viol în Last Tango in Paris – și am mai descoperit că Schneider a mai vorbit despre asta cu presa, dar a fost ignorată. Am asistat la reabilitarea imaginii lui Mel Gibson, care a fost de asmenea filmat în timp ce îi spunea iubitei din acel moment că arată ca un porc în călduri și dacă o va fi violată e vina ei – asta înainte s-o amenințe că o omoară și o violează chiar el. Să nu uităm de Roman Polanski, care a recunoscut că a violat o fată de 13 ani și trăiește în exil, dar care a câștigat Oscarul și a fost ovaționat de întreg Hollywoodul. La momentul acela, Harrison Ford a acceptat premiul în loc lui pentru că, nu-i așa, Polanski ar fi intrat la închisoare dacă punea piciorul pe teritoriu american.

Și exemplele pot continua. Motivele pentru care Polanski, Affleck sau Gibson nu sunt excluși din domeniu și trași la răspundere ar fi că astfel de probleme trebuie rezolvate în spațiul juridic, nu în cel artistic. Și că n-ar mai trebui să facem politică în mediul artistic. Dar mediul artistic este influențat de politică, nu? Multe dintre filmele pe care le urmărim sunt cu și despre politică. Aceleași filme care iau Oscarul, dar ale căror actori sunt penalizați când țin discursuri despre politică.

Și mai mult de atât, faptul că actori, cântăreți sau politicieni care au o istorie de abuz asupra femeilor rămân în funcții și se bucură în continuare de popularitate creează un precedent. Atât prin faptul că ei înșiși simt că o mai pot face o dată, dar și prin exemplul pe care îl dau. Prin glorificarea bărbaților care abuză, le învățăm pe femei că suferința lor înseamnă cu mult mai puțin decât celebritatea abuzatorului.

Foto: hepta.ro

erika
erika.chivu@ringier.ro