Look de primăvară: cum purtăm fusta maxi?

O zi banală de miercuri, o cană de cafea și un buchet mare de lalele ce mă așteaptă pe masa din bucătărie. Merg cu picioarele goale simțind podeaua caldă și pașii mă duc spre fereastră, o deschid și simt ceva ce nu am mai simțit de un an întreg, simt miros de primăvară.

Nu știu dacă e devreme, însă soarele, râsetele copiilor și verdele din ce în ce mai prezent mă duce cu gândul la primăvară. Mă așez pe canapea fără halat, e deja mult mai cald iar pijamalele rose din mătase par a fi suficiente. De obicei la ora asta deschid laptopul și citesc câteva rânduri, acum însă întind mâna după noul număr al revistei Glamour ce se află pe capătul canapelei și aleg să rămân așa preț de câteva minute bune. Pur și simplu întinsă pe canapeaua din living, cu cană de cafea alături, cu revista pe picioarele împreunate ca la o ședință de yoga și cu aerul proaspăt ce umflă perdeaua subțire. Zilele astea sunt zile de recuperare, pur și simplu așa le simt, zile în care ne conturăm noi visuri, zile în care încercăm să ne reintrăm în formă și să renaștem precum natura o face în acest sezon. Sezonul de primăvară al acestui an ne aduce atât de aproape de natural, de natură și de romantism.

Pastelurile sunt culorile anului, iar rose quartz este pentru mine definiția eleganței, a minimalismului și a delicateței. Uneori în astfel de zile banale de miercuri, stau și mă uit lung la dressing neștiind ce aș putea purta, astăzi însă, ceva este diferit. Vreau să simt în continuare atingerea de mătase! Îmi doresc să port o nuanță care să îmi confirme că primăvara este aici, vreau să simt adierea vântului și vreau să port orice altceva decât pantaloni. O fustă! Și nu, nu orice fel de fustă, ci o fustă maxi, în nuanța vedetă a anului 2016, rose quartz!

Așadar pentru astăzi vă propun un look de primăvară: cum purtăm fusta maxi?

Look de primavara, fusta maxi rose quartz9

Look de primavara, fusta maxi rose quartz16

Look de primavara, fusta maxi rose quartz8

Look de primavara, fusta maxi rose quartz14

Ce fustă maxi alegem pentru această primăvara? 

  • În primul rând trebuie să găsești fusta maxi ideală pentru tine. Caută ca fusta să fie suficient de lungă încât să acopere încălțămintea, astfel efectul va fi unul spectaculos și cu siguranță vei atrage priviri admirative. Neapărat caută fustele maxi cu talie înaltă!
  • Materialul este și el extrem de important, acesta trebuie să fie unul ușor, care să curgă frumos și să îți avantajeze silueta. Poți alege mătase, voal, pliseuri sau poate stofă pentru o fustă amplă, de seară.
  • Culoarea este și ea extrem de importantă având în vedere că o fustă maxi va atrage puternic atenția asupra ei. Ferește-te de fustele în culori aprinse sau neon și alege mai degrabă pastelurile, nuanțele de alb, gri și chiar negru.

Cum purtăm fusta maxi în această primăvară?

  • În niciun caz nu o vom purta cu tocuri! Indiferent de înălțimea tocului, grosime sau orice alt detaliu. Acest tip de fuste fac echipă bună cu încălțămintea joasă: sandale, balerini, ghete rock, chiar și o pereche de teniși.
  • Nu încercați să aglomerați vizual ținuta. Este suficientă amploarea și volumul fustei și nu ar trebui să încărcăm inutil look-ul. Așadar, alege să porți fusta cu cât mai puține piese vestimentare. Un tricou basic, un pulover romantic sau poate o bluză în dungi poate reprezenta alegerea perfectă pentru completarea ținutei.
  • Pentru că deocamdată nu ne putem bucura de temperaturi foarte ridicate, alege să porți fusta maxi fie cu o geacă de piele sau chiar cu un cardigan.
  • Nu uita de accesorii: pălăriile cu boruri largi, brățările și chiar inelele mari pot completa frumos o astfel de ținută.
  • Evită să porți fustele maxi cu blazere sau cardigane lungi, acestea vă vor distorsiona vizual proporțiile și nu ne dorim deloc asta.
  • Dacă porți o fustă maxi însă nu ai o siluetă silfidă, poți crea efectul de clepsidră dacă adaugi un accent pe talie. O curea sau un brâu îți poate transforma total silueta.
  • Fustele maxi sunt articole vestimentare extrem de versatile. Pot fi purtate în ținute romantice și diafane, alături de un pulover și câteva accesorii girly. Pot fi purtate în ținute rock, alături de un tricou cu mesaj, o geacă de piele și o pereche de bocanci, sau chiar în ținute casual alături de o pereche de teniși comozi și o cămașă basic.

Look de primavara, fusta maxi rose quartz3

Look de primavara, fusta maxi rose quartz11

Look de primavara, fusta maxi rose quartz10

Look de primavara, fusta maxi rose quartz

Outfit

Pulovăr/ Sweater: AICI

Fustă/ Skirt: AICI 

Geantă/ Bag: AICI

Cercei/ Earrings: AICI

Pastelurile sunt menite să ne aducă zâmbetul pe buze în această primăvară, așa că trebuie să profităm la maximum de ele. O fustă maxi în nuanță rose quartz sau poate albastru serenity trebuie neapărat să se regăsească și în garderoba voastră, însă nu uitați un lucru, să fie lungă, până în pământ!

Ne citim cu drag în curând, până atunci nu uitați să zâmbiți, mult și des, doar primăvara bate la ușă!

Vă aștept pe blogul meu, www.xcentrica.ro, AICI. 

Și pe Instagram, AICI.

Love, X

Look de primavara, fusta maxi rose quartz2

 

 

 

Andreea Codrea
codrea.andreea@yahoo.com