Cum arată o zi în deșert

Cămile, off road pe dune înalte de nisip, tatuaje henna, belly dancing, acrobații cu foc, sandboarding, mâncare tradițională servită la mese scunde și perne așezate pe cel mai fin nisip văzut vreodată. 

Am petrecut o zi în deșert, undeva la câteva zeci de kilometri de Dubai. Ce a început cu adrenalină dusă la nivel maxim de cursa prin dunele de nisip, a continuat cu o experiență unică într-o tabără organizată în mijlocul pustietății, unde tot ce vedeam era nisip. Și multe avioane care treceau pe deasupra.

Nu sunt adepta aventurilor extreme, așa că safari-ul cu suișuri și coborâșuri adânci, trepidații și sărituri ca de pe trambulină nu m-a încântat prea tare. E o senzație diferită și complet nesigură, chiar dacă mi s-a spus de la inceput că șoferul este mai mult decât experimentat. Dar mi-a plăcut nisipul.

Și mi-a plăcut mult legătura oamenilor cu el. Mănâncă așezați pe niște perne plate, cât mai aproape de pământ. Cea mai mare parte și-o petrec stând pe nisip, gătind, privind belly dancing-ul, meșteșugind sau rugându-se. Am ales să nu pozez tabăra unde am stat pentru o zi, nu am vrut să le invadez intimitatea, plus că nu prea ai voie să fotografiezi tot ce dorești.

safari04

Dubaisafari04

În deșert am mâncat cel mai bun porumb pe grătar, dulce și cu gust acrișor de lămâie. Am luat cina, dar nu știu exact să spun ce ni s-a servit, părea a fi pui pe grătar și orez cu legume, dar gustul nu semăna deloc cu ce eram eu obișnuită, atâtea condimente diferit aromate!

Lumina pentru poze este absolut fermecătoare, soarele atât de blând și vântul atât de artistic. Deșertul este un loc plin de farmec, mister și inspirație.

safari14

safari009

Dubaisafari05

Foto: TheHypeHunter | Mai multe pe www.misshypewit.com | Instagram: @misshypewit

Eșarfă&Cercei&Curea H&M | Pantaloni Bianca Popp | Top&Pălărie Zara

Adriana Matei
contact@misshypewit.com