Protecţia solară: tot ce trebuie să ştii

Spunem Stop! compromisurilor! Poţi avea un bronz senzaţional şi o piele sănătoasă dacă ţii cont de câteva reguli simple. 

DONT Nu îţi păta tenul
Cea mai bună metodă preventivă este folosirea unui factor de protecţie solară cât mai ridicat (SPF de cel puţin 30) şi musai eficient şi împotriva razelor UVA. Este deja târziu? Atunci poţi ţine sub control excesul de melanină cu produse solare specializate. Două dintre ingredientele cheie sunt vitamina C şi siliciul, dar şi extractele din plante, cum ar fi feniculul de mare şi coada şoricelului, cu proprietăţi depigmentante şi iluminatoare.

DO Fără luciu inestetic
Dacă scuza ta era tenul gras, care dă semne că „se încarcă“ atunci când aplici protecţie solară, avem veşti bune. Există formule pe care nu doar le vei adora de la prima aplicare pentru efectul matifiant de durată, dar îţi vor demonstra şi că apa termală din compoziţie este cu adevărat calmantă, fortifiantă şi regenerantă.

DONT Nu ne plac urmele albe
Una dintre marile revoluţii la capitolul produse solare este textura acestora, mai lejeră ca oricând şi transparentă. Pelicula albicioasă a loţiunilor cu filtre fizice (cum este dioxidul de titaniu) are acum alternative excelente. Filtrele chimice (Tinosorb, Mexoryl, Oxibenzona, Helioplex, etc) au beneficii suplimentare la capitolul imagine şi te protejează eficient fără să îţi acopere nuanţa caramel a pielii.

DO Fii generoasă cu aplicarea
Dermatologii recomandă două miligrame de produs pentru fiecare doi centimetri ai corpului. Nu te grăbi să calculezi pe hârtie, îţi explicăm mai limpede. De exemplu, pe faţă, dacă ai de-a face cu o loţiune la tub, este bine să aplici o cantitate de lungimea unui deget, iar dacă produsul are atomizor, trebuie să foloseşti cam şapte dozări. Dacă foloseşti un spray pentru corp, ca să îţi faci o idee clară, trebuie să pulverizezi de şase ori antebraţul. În caz contrar, poţi conta pe mai puţin de jumătate din prortecţia indicată pe etichetă.

DO Ţine cont de permisiunea SPF-ului
Consideră numărul indicat de SPF un prieten grijuliu care îţi spune cât poţi să stai la soare fără să te arzi. Iar regula generală este simplă: cu cât acest număr este mai mare, cu atât mai bine. Majoritatea persoanelor cu pielea deschisă la culoare pot tolera cam zece minute de expunere la ultraviolete. Multiplică cele 10 minute cu un SPF de 15 şi obţii două ore şi jumătate de protecţie (150 minute). Dacă ai pielea mai închisă la culoare, perioada se extinde, însă regula reaplicării produsului rămâne în vigoare.

DONT Nu sta la soare între orele 12 şi 16
Dermatologii insistă că protecţia solară constă în ceva mai mult decât simpla aplicare a unei creme; este nevoie de conduită şi la capitolul orar. Expune-te la soare în momentul potrivit, niciodată în miezul zilei. Apoi, protejează-te de soare şi cu pălării, umbrele sau eşarfe, dar nu conta prea mult pe cămăşuţele albe şi subţiri. O bluză uscată te protejează ca un SPF 7, iar udă….ca un SPF 3!

DO Foloseşte un stick pentru zone sensibile
Pielea din jurul ochilor şi buzele este mult mai fină şi are nevoie de intervenţie specială. Caută produse speciale, cu filtre solare delicate, care au o toleranţă maximă. Şi încă ceva! Pentru eficienţă, asigură-te că le treci stickul de câte şase ori pe fiecare zonă în parte.

DO Baie. Prosop. Protecţie. Repetă.
Şterge-te bine după înotul în mare. Poate părea relexant şi răcoritor să laşi apa să se evapore la soare, însă acesta va lăsa în urmă un strat de sare, care va usca pielea şi o va predispune arsurilor. Apoi, nu uita să reaplici produsaul de protecţie chiar dacă acesta este waterproof – nici măcar produsele rezistente la apă nu sunt rezistente la prosop.

DONT Nu uita de păr
Soarele, nisipul, clorul din piscine – toate îţi pot degrada şi decolora părul. Ai grijă să aplici constant şi un spray cu ecran UV special pentru păr. Vei vedea diferenţa!

DO Alege  cu grijă machiajul
Bronzul poate arăta senzaţional atunci când îi potenţezi strălucirea cu o pudră specială, cu o loţiune polivalentă sau cu un balsam sidefat. Însă păstrează aceste trucuri pentru momentele în care nu eşti la plajă. Nu aplica fond de ten sau pudrele peste cremele solare; nu este doar o risipă, dar rişti şi să blochezi porii şi să determini apariţia acneei.

DONT Nu te expune la solar
Este timpul să demitizăm aşa zisa protecţie pe care ţi-o oferă solarul. Sunt multe femei care apelează la el pentru a-şi „pregăti“ pielea pentru vară şi, de fapt, o condamnă multor surprize neplăcute. Cabinele bronzante te expun la de cinci ori mai multe radiaţii UVA decât o întreagă zi petrecută la soare, într-o zonă mediteraneană. Mai mult, bronzul obţinut la solar nu are beneficiile expunerii la soare şi creşte considerabil riscul cancerului de piele.

Iar acum intră în galeria foto – am adunat pentru tine o mulţime de loţiuni, creme şi uleiuri de protecţie solară. Cu siguranţă ai să găseşti şi varianta pe care ţi-o doreşti în geanta de plajă.

Foto: Hepta

 

Bogdan Galca
bogdan.galca@ringier.ro