Regula celor 3 secunde în hidratarea pielii: regula pe care coreencele nu o încalcă

Produsele coreene de beauty sunt peste tot în jurul nostru și ne-am convins că sunt printre cele mai bune. Însă la fel de mult precum produsele apreciem și sfaturile de beauty ale frumoaselor coreence. Regula celor 3 secunde în hidratarea pielii este ultimul truc aflat de la ele, de care orice femeie ar trebui să țină cont.

Cu atâtea produse coreene apărute în toate magazinele, a devenit mai ușor ca oricând să profităm și noi te cunoștințele coreenelor în materie de frumusețe. Însă pentru a ne bucura din plin de efectele miraculoase ale produselor, este importantă și tehnica de aplicare.

Regula celor 3 secunde în hidratarea pielii este ultimul trend de care am aflat, regulă de care femeile coreene țin întotdeauna cont pentru o îngrijire exemplară a pielii. Ce presupune ea? După ce ți-ai spălat fața, nu lăsa să treacă mai mult de 3 secunde și treci la rutina de skincare a feței. Pielea este mult mai receptivă la produsele active aplicate local atunci când este umedă, iar astfel te poți bucura din plin de efectele promise ale produselor tale preferate. În plus, ingredientele de sigilare din cremele hidratante pot chiar să „captureze” apa existentă în piele, secretul pentru o hidratare optimă.

Regula coreencelor chiar are logică. Studiile au arătat că aplicarea produselor hidratante imediat după spălare oferă mai multă hidratare comparativ cu aplicarea lor întârziată. Aceeași regulă se aplică și pentru alte ingrediente din produsele de skincare.

Cele 3 secunde din numele regulei sunt mai mult simbolice, dacă le-ai depășit nu înseamnă că nu te mai bucuri de același efecte, însă oricum ar trebui să fii foarte rapidă cu aplicarea produselor după spălarea feței, fără să depășești un minut. Spală-t pe față, tapotează rapid fața pentru a o usca și apoi aplică repede serumul, crema hidratantă sau orice face parte din rutina ta de îngrijire.

Descoperă în galeria foto și tehnica Jamsu, o altă tehnică ce te poate ajuta să obții un ten perfect precum al coreencelor, cu minimum de efort!

Foto: Shutterstock

 

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro