Obține mai mult volum în 6 pași simpli

Dacă nu ai avut norocul să te naști cu un păr bogat, știm cât de greu este să dai formă și volum unui păr subțire și fin. În cele din urmă, toate ne confruntăm cu subțierea firului de păr, așa că orice sfat pentru a obține mai mult volum este mai mult decât binevenit. Iată ce trebuie să faci pentru a obține un păr de invidiat!

1. Cât părul este încă umed, aplică la rădăcini un spray pentru volum și o spumă ușoară. Rădăcinile au nevoie de ajutor pentru a susține lungimea părului, de aceea trebuie aplicate mai multe produse.

2. Înainte să aplici spuma pe păr, agit-o foarte bine în așa fel încât să iasă sub forma unei spume foarte ușoare. Dacă este cremoasă, nu va face decât să îngreuneze părul și să îl lase fără volum. Umple-ți palma cu spumă, aplic-o pe păr și distribuie-o apoi uniform cu ajutorul unui pieptăn.

3. Pentru a combate cu adevărat efectele gravitației, lasă-ți capul în jos și ciufulește părul în timp ce îl usuci. Dacă folosești un uscător cu funcție ionică, oprește această funcție. Deși îți face părul mult mai fin, îi va lua și din volum.

4. Când părul este uscat, lasă capul în jos și folosește-te de un uscător și o perie rotundă pentru a finisa părul și a-i da mai multă formă. Folosește o temperatură medie și evită periile din metal.

5. Dacă ai mai mult timp liber pe care să îl dedici aranjării părului, îl poți pune pe biguiuri mari pentru 10 minute. Acest lucru va ajuta volumul să reziste o zi întreagă.

6. Lasă-ți capul în jos și aplică un spray fixativ la rădăcini pentru ca volumul să reziste. Menține capul așa timp de 30 de secunde, pentru a fi sigură că fixativul s-a uscat.

Foto Yannis Vlamos

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro