napercise

Napercise, un sport pentru leneși: pierzi calorii în timp ce dormi

Ai visat vreodată să poți slăbi fără să faci nimic? Știm, și noi speram la acest miracol. De data aceasta nu te vom dezamăgi cu o realitate crudă, ba chiar avem o veste bună: visul nostru se poate materializa. Nu doar că nu trebuie să faci nimic, ba chiar poți dormi și în același timp să arzi calorii cu ultimul program al sălilor de fitness, Napercise!

Această minunăție vine de la un antrenor londonez, David Lloyd, care a introdus la sala sa de sport activitatea numită Napercise. Nu trebuie să alergi, să sari, să ridici greutăți sau să depui cel mai mic efort. Tot ce trebuie să faci pentru a arde calorii este să tragi un pui bun de somn.

Nu, n-am înțeles noi greșit, chiar așa este. David a inventat cursul de sport perfect pentru orice leneș. Este numit Napercise, iar numele vorbește de la sine: nap (somn) și exercise (a face exerciții fizice). Cursul durează o oră, iar în primele 15 minute, participanții sunt ajutați să se relaxeze cu ajutorul unor tehnici de masaj și întinderi, care să îi pregătească pentru somnul care urmează. Practic, mergi la sală și îți faci somnul de frumusețe acolo timp de 45 de minute. Probabil te întrebi de ce să te mai deplasezi până la sală. Ei bine, temperatura camerei este suficient de ridicată pentru a declanșa arderea caloriilor în corp în timpul somnului, când procesele metabolice se accelerează.

Activitatea a fost gândită pentru acei părinți care își însoțesc copiii la sala de sport și care sunt mereu obosiți. Însă suntem sigure că oricine ar putea beneficia de pe urma ei: un somn de 45 de minute regenerează corpul și mintea și te face mai activ după ce te trezești.

Noi în redacție suntem foarte entuziasmate și de-abia așteptăm ca Napercise să fie introdus și în sălile din România. Promitem că îl testăm și revenim cu impresii!

Foto: Shutterstock

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro