Manichiură mireasă - model simplu de manichiură de mireasă

Manichiură de mireasă

Manichiura de mireasă este un detaliu la fel de important precum rochia, machiajul sau coafura. Cu siguranță nu îți dorești să afișezi o manichiură neîngrijită atunci când soțul îți va pune inelul pe deget și toate privirile vor fi îndreptate spre mâinile tale. Noi te ajutăm cu sfaturi utile despre manichiura de mireasă, dar și cu multe modele care să te inspire în a face alegerea perfectă!

Orice femeie își dorește să arate impecabil în ziua nunții, iar în acest proces, orice mic detaliu este luat în seamă. După alegerea rochiei perfecte, a machiajului care să te pună în valoare și a coafurii diafane perfecte, este rândul manichiurii să își primească atenția cuvenită. Când vine vorba de manichiura de mireasă, alegerea este una dificilă.

Trebuie să fie discretă, dar de efect, lungimea sau forma unghiilor trebuie să fie cât mai practică pentru a nu te incomoda și cu toate astea trebuie să arate elegant (spre exemplu, unghiile stiletto sunt o alegere foarte elegantă, însă te vor incomoda sigur în ziua cea mare). Când vine vorba de culori, ai două opțiuni: fie mergi pe manichiura clasică de mireasă în nuanțe pale de alb, crem, bej sau roz, fie poți încerca să anumite culori mai puternice, dar care să țină cont de restul elementelor look-ului tău.

Modele de unghii pentru manichiura de mireasă

Modelul French

Categoric cel mai popular model de unghii pentru manichiura de mireasă este cel French. Majoritatea mireselor aleg acest model clasic, simplu, dar foarte elegant, pentru ziua cea mare pentru că este discret și ușor de integrat în ținută, indiferent de stilul acesteia sau de accesoriile alese și este un model timeless, care nu se va demoda niciodată. În plus, dacă vrei să îi oferi un twist diferit, o poți face într-o mulțime de moduri: cu tot felul de aplicații (strasuri, ținte, perle, construcții 3D), desene sau ștampile. Se poate realiza și pe unghiile naturale, însă o manichiură cu gel îți va oferi o liberate mai mare în alegerea modelului.

Manichiura uni

Miresele cu un stil mai simplu, care nu vor ca unghiile lor să atragă atenția, aleg adesea o manichiură în culori uni, eventual cu mici accente sau aplicații discrete la baza unghiei. Albul, ivoire-ul, rozul pal, nuanțele iridescente sau sidefate sunt foarte potrivite pentru manichiura de mireasă uni. Pentru a oferi un plus de efect manichiurii simple, poți opta pentru modelul semilună la baza unghiei într-o culoare metalică, un contur cu sclipici sau câteva strasuri discrete pe degetul inelar sau chiar pe fiecare deget.

Manichiura colorată

Dacă ești o mireasă mai nonconformistă și nu te temi să porți unghii colorate care să contrasteze cu rochia albă, ai la dispoziție destule modele. Roșu, roz, mov, albastru sau burgundy sunt culorile cel mai adesea folosite, iar modelele sunt de obicei desene florale sau design-uri abstracte.

Poze cu manichiuri de mireasă

Dacă încă nu știi ce manichiură vei purta în ziua cea mare, ți-am pregătit o galerie foto plină cu idei de manichiură de mireasă, de la cele mai simple și clasice, până la idei mai excentrice pentru miresele curajoase.

Foto: Instagram, Shutterstock

 

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro