De ce să foloseşti tuşul doar pe jumătate de pleoapă

Blogosfera de beauty s-a activat imediat după apariţia lui Charlize Theron la showul Dior Couture. Ce-i drept, machiajul ei extrem de fresh nu avea cum să nu îţi capteze atenţia şi admiraţia. Iar pentru că ne ştii fascinate de tot ce înseamnă machiaj, imediat ce am văzut pozele, am început să analizăm. Primul detaliu intrat în discuţie? Eyelinerul aplicat doar pe jumătatea pleoapei superioare. Te intrebi de ce?

Dacă te uiţi bine, vei vedea cum tuşul porneşte din mijlocul liniei genelor, nu de la colţul intern al ochilor, aşa cum ştim că se procedează în general. Oare am greşit până acum?
Am purces în căutarea regulilor de machiaj şi am aflat răspunsul. Nu, nu am greşit, însă aplicarea tuşului pe jumătate de pleoapă ţine de modul în care make-up artistul vrea să pună în valoare forma ochilor şi de efectul pe care doreşte să îl obţină.
Femeile cu ochii rotunzi sau cu pleoapele căzute au cele mai mari beneficii în urma acestei tehnici, pentru că asigură ochilor o formă migdalată.
Cât despre efect, nu doar că rezultatul este mai modern decât în varianta bine-cunoscută, dar ochii par mai mari. De asemenea, este o modalitate foarte bună pentru a distrage atenţia de la forma nasului şi de a face privirea mai pătrunzătoare.
Tot ce trebuie să faci este să ai grijă ca linia să fie mai subţire spre colţul intern al ochilor şi mai lată pe măsură ce avansezi spre extremităţi. Apoi, capătul codiţei trebuie să fie orientat ascendent, spre vârful urechilor.
Ce spui, vei încerca această variantă de aplicare a tuşului?

Foto: Hepta

Adriana Matei
contact@misshypewit.com