Johnny Depp, noua imagine a parfumului Christian Dior

Johnny Depp a fost ales imaginea noului parfum pentru bărbaţi, semnat Christian Dior.

Prezentarea noului parfum pentru bărbaţi creat de François Demachy reprezintă o premieră atât pentru Casa Dior cât si pentru talentatul actor.

Cunoscut pentru cariera sa fulminantă, acesta a avut ocazia să colaboreze cu regizori, precum Jim Jarmusch, Emir Kusturica, Lasse Hallstrom, Oliver Stone, Terry Gilliam și Julian Schnabel, reuşind să facă scene memorabile cu fiecare apariţie.

De la Cry-Baby cu John Waters, la Eduard, mâini de foarfecă a lui Tim Burton sau la seria Pirații din Caraibe cu Gore Verbinski, cariera lui Depp este dovada spiritului eclectic al unui adevărat actor care este în totalitate dedicat rolurilor sale.

Johnny Depp a făcut recent parte dintr-o distribuție de exceptie în filmul În pădure, regizat de Rob Marshall și va fi în viitor văzut în Masa neagră a lui Scott Cooper, având lansarea în luna septembrie a acestui an.

roxana.cornac
roxana.cornac@glamour.ro