Cum să previi foliculita în trei pași simpli

Cum să previi foliculita în trei pași simpli

Firele crescute pe sub piele după epilare pot avea consecințe mult mai grave decât acele urme inestetice dar trecătoare. Ele pot fi punctul de plecare al foliculitei, o afecțiune care apare atunci când firul de păr nu mai poate penetra ultimul strat al pielii, iar foliculul este infectat cu sebum și bacterii. Iată cum să previi foliculita în trei pași simpli.

Inesteticele fire crescute pe sub piele pot apărea indiferent de metoda de îndepărtare a părului nedorit. Totuși, atunci când practici epilarea cu ceară, șansele ca firul de păr să nu poată pătrunde prin piele sunt mult mai mari (iată aici de ce). Iată cum să previi foliculita, dacă aceasta este o problemă frecventă pentru tine.

Cum să previi foliculita

Nicoleta Ion, trainer Rica România, ne spune cum poți să previi foliculita în trei pași simpli.

1. Exfoliază-te

„Exfoliază-ți pielea periodic, pentru a îndepărta stratul de celule moarte și a ajuta firele să iasă la suprafață”, explică Nicoleta Ion.

2. Hidratează-te

„O pielea deshidratată are porii mici, închistați, iar firele de păr nu au putere să penetreze ultimul strat al pielii. În timp ce o piele hidratată are porii elastici, iar firul de păr poate ieși la suprafață mult mai ușor”, spune trainerul.

3. Folosește o ceară adecvată tipului tău de piele

„Epilează-te cu o ceară adecvată tipului tău de piele. Există diverse tipuri adaptate pielii uscate, normale sau sensibile”, ne sfătuiește Nicoleta Ion. Pentru prevenirea și combaterea foliculitei, specialistul recomandă ceara Rica pentru piele sensibilă.

Pentru a parcurge cu ușurință acești trei pași de prevenire a foliculitei, ți-am pregătit produsele de hidratare, exfoliere și epilare necesare. Descoperă-le în galeria foto de mai sus! 

Citește și:

8 lucruri pe care nu ți le spune nimeni despre epilarea inghinală braziliană

6 lucruri pe care cosmeticiana ta vrea să le știi atunci când mergi la epilat 

Foto: Hepta

Cezara Palade
palade.cezara@gmail.com