Cum să porți fardul de pleoape galben, fără să pari bolnavă

Cum să porți fardul de pleoape galben, fără să pari bolnavă

Fardul de pleoape galben va fi peste tot sezonul acesta! Este o culoare minunată pentru primăvară, și brandurile de make-up pregătesc tot felul de produse în ton. Însă poate părea o nuanță intimidantă de purtat pe pleoape, pentru că ne poate face să părem bolnave. Iată cum să porți fardul de pleoape galben, conform make-up artiștilor.

Un galben aprins poate arăta bine pe oricine, spun specialiștii în arta machiajului. Totuși, pentru mult timp, tendințele de make-up nu au inclus această culoare, pentru că este greu de purtat. O nuanță nepotrivită aplicată incorect ne poate face să părem obosite. Așa că iată un ghid care te învață cum să porți fardul de pleoape galben, pentru un look fresh și cool primăvara aceasta.

Cum să porți fardul de pleoape galben

Poți purta fardul de pleoape galben fie aplicat pe toată pleoapa mobilă, fie doar în colțul interior al ochilor. Important este să alegi o nuanță potrivită pentru tipul tău de ten. Pentru asta sunt testerele din magazinele de cosmetice, așa că înainte să cumperi un fard de pleoape galben, asigură-te că ți se potrivește. Dacă nu îți poți da seama singură, ia o prietenă cu tine la cumpărături, sau, cel mai sigur, roagă o angajată a magazinului să îți recomande nuanța de galben care îți vine cel mai bine.

Un alt mod de a purta fardul de pleoape galben este să îl combini cu alte culori tari, precum albastru sau violet, ori chiar oranj. Aceste nuanțe sunt perfecte pentru primăvară, și cu ajutorul lor vei obține un look extrem de fresh. Asortează-le cu un ruj nude cremos sau un gloss transparent pe buze!

Ți-am pregătit câteva exemple minunate în galeria foto de mai sus, unde vei regăsi și sfaturile make-up artiștilor. Descoperă-le pe toate și află ce stil de a purta fardul de pleoape galben ți se potrivește!

Foto: Pixelformula

Cezara Palade
palade.cezara@gmail.com