Cum să îți pui în valoare pistruii când te machiezi

Cum să îți pui în valoare pistruii când te machiezi

Uneori fondul de ten acoperă totul, chiar și lucrurile pe care ne-am dori să le lăsăm la vedere. Look-ul purtat de Meghan Markle la nuntă a dat startul unui nou trend pe Pinterest. Dacă, totuși, nu ai nevoie de trucuri de machiaj și ai pistrui de la natură, iată cum să îi pui în valoare atunci când te machiezi.

Un fond de ten cu acoperire mare aplicat într-un strat generos te va scăpa complet de pistrui. Totuși, dacă îți dorești un look mai natural în care sunt acoperite doar imperfecțiunile, avem câteva sfaturi. Un make-up artist te învață cum să îți pui în valoare pistruii atunci când te machiezi.

Cum să îți pui în valoare pistruii

Pentru a-ți pune în valoare pistruii, trebuie să folosești un produs potrivit. „Dezvăluirea pistruilor ține de a aplica mai puțin din acel fond de ten cu acoperire mare”, explică Terry Barber, make-up artist MAC, pentru Vogue UK. „Optează pentru un produs cu acoperire lejeră și doar corectează zonele cu imperfecțiuni”, ne sfătuiește el.

Un alt truc pentru a pune pistruii în valoare atunci când te machiezi este să ștergi produsul aplicat pe zonele specifice. „Aplică fondul de ten, iar apoi șterge-l de pe puntea nasului și de pe centrul obrajilor, acolo unde vrei ca pistruii tăi să redevină vizibili”, explică Barber.

Ce poți face dacă nu ai pistrui?

Dacă îți lipsesc cu desăvârșire pistruii, dar ți-ai dori să ai pe ten aceste semne ale frumuseții, le poți desena acolo unde vrei. Cu ajutorul unui creion maro de sprâncene, poți realiza pistrui falși. „Concentrează-i pe nas și în jurul lui, și pierde-i spre obraji și frunte”, spune make-up artistul. „Folosește presiuni diferite atunci când îi desenezi, pentru a obține pistrui în mărimi diferite și o dispersie aleatorie a acestora. Dacă arată prea ordonați, se va observa”, a mai explicat Barber.

Foto: Hepta

Cezara Palade
palade.cezara@gmail.com