Cum arată ritualul corect de îngrijire a zonei ochilor

Riduri, cearcăne, piele uscată, capilare sparte – zona ochilor se poate confrunta cu o mulțime de probleme dacă nu este îngrijită corespunzător.

Câte ore pe zi stai în fața calculatorului? Mai mult de 5? Dacă pe lângă asta se adaugă și nopți nedormite sau diferite vicii, atunci ar trebui să arunci mai des o privire la modul cum îți arată pielea în jurul ochilor. În ce stadiu sunt ridurile de expresie? Dar cele datorate varstei? Cearcănele sunt prezente?

Ei bine, află că nu e nevoie sa te panichezi, există solutii. Dacă vrei ochi mereu luminoși și tineri, ai de urmat un ritual de îngrijire riguros. Am aflat de la Nicoleta Ion, trainer Repechage România, 7 pași care trebuie urmați dacă îți dorești să te bucuri cât mai mult timp de ochi luminoși și tineri. Și rapid, foarte rapid, pentru că ochii sunt printre primii care îmbătrânesc și tot ei te trădeaza atunci când ești foarte obosită.

1. Pielea din jurul ochilor este foarte subtire și sensibilă. Hidrateaz-o! „În jurul ochilor, apar primele riduri, edeme, cearcăne sau linii fine de deshidratare”, spune Nicoleta Ion, trainer Repechage Romania. Așadar, transformă crema de ochi într-un produs obligatoriu în rutina ta zilnică de hidratare.

2. Dormi cel puțin 7 ore pe noapte. Celulele se regenerează pe timpul nopții, așa că acordă-le acest timp.

3. Revitalizeaza-ti ochii cu extracte de ceai. Păstrează pliculețe de ceai la frigider pentru câteva minute înainte de a le aplica pe zona ochilor. Cu ce te alegi? Cu un efect vasoconstrictor rapid ce ajută la estomparea cearcănelor. Cele mai potrivite? Ceaiurile de musetel, de albăstrele sau verde.

4. Compresele cu fructe si legume. Ține aproape feliile de căpsuni și/sau castravete. Atuul lor? Ajută la hidratarea pielii și reduc inflamatia.

5. Alimente bogate in vitamina K.  Fă-ți plinul cu pătrunjel, spanac, mazăre, brocoli, morcovi și alte alimente bogate în vitamina K. Cum actioneaza aceasta? Protejează și întăresc pereții vaselor capilare.

6. Cosmetice specifice. Specialistul Repechage Romania ne sfătuiește să mizăm pe produse care să fie bogate în vitaminele K, A, C si E și care să conțină în egală masură extracte de ginkgo biloba sau aloe vera.

7. Crema speciala pentru zona ochilor. Foloseste zi de zi, atât dimineața, cât și seara, o cremă pentru pielea multprea sensibila și prea subtire din jurul ochilor.

Descoperă în galeria foto de mai sus cremele noastre preferate de ochi, care șterg oboseala și aspectul tern al zonei ochilor!

Foto: Shutterstock

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro