Cum să dormi ca să ai o piele frumoasă

Somnul este un mare aliat al frumuseţii, dar este extrem de important şi CUM dormi pentru a vedea toate beneficiile sale. Ţine cont de aceste trucuri:

1 Dormi pe spate.
Specialiştii spun că, dacă dormi în fiecare seară pe burtă sau pe aceeaşi parte a corpului, rişti să rămâi cu linii permanente cauzate de poziţia recurentă. Dacă pur şi simplu nu poţi schimba sau măcar alterna modul în care dormi, află că materialul din care este confecţionată lenjeria de pat este foarte important şi el. Pentru a evita acele linii formate pe suprafaţa pielii în fiecare dimineaţă, renunţă la bumbac în favoarea mătasei – suprafaţa satinată este mai blândă cu tenul.

2 Ridică-ţi capul
Foloseşte o pernă mai înaltă – în acest fel vei evita formarea pungilor inestetice de sub ochi. Explicaţia? Vei împiedica acumularea de fluide la nivelul feţei dacă nu îţi ţii capul la acelaşi nivel cu inima.

3 Investeşte într-un umidificator
Aerul cald-uscat din dormitor nu face decât să deshidrateze pielea într-un ritm accelerat.  Un aparat de umidificare va îmblânzi uscăciunea aerului şi îţi va feri tenul de efectele negative ale acesteia.

4. Asigură-ţi un somn profund
Întâi de toate, foloseşte-ţi dormitorul doar pentru somn şi momentele de intimitate – în acest fel subconştientul tău va asocia patul doar cu starea de relaxare propice odihnei. Cu trei ore înaintea orei de culcare evită consumul de cafeină, alcool şi exerciţiile fizice; fiecare dintre acestea te pot împiedica să ai un somn liniştit. De asemenea, asigură-te că nicio sursă puternică de lumină sau căldură nu îţi vor disturba somnul (temperatura ideală pentru dormitor este de 19oC ). Alt secret? Pentru a-ţi asigura un somn profund, cu o oră înainte de a te băga în pat, evită să te uiţi la televizor sau să foloseşti computerul.

Foto: Pinterest

Adriana Matei
contact@misshypewit.com