trucuri simple pentru o manichiură spectaculoasă

7 trucuri simple pentru o manichiură spectaculoasă cât ai clipi

Nu toate suntem talentate la desen sau pictură și tocmai de aceea nici cele mai simple modele de manichiură nu ne reușesc. Însă cu aceste trucuri simple pentru o manichiură spectaculoasă ai mai mult șanse de reușită.

Manichiura ta arată întotdeauna la fel, o culoare uniformă și atât? Până și o simplă linie pare că nu îți reușește? În aceste condiții, tinzi să te rezumi la o manichiură banală sau să apelezi la o manichiuristă. Totuși, există speranțe!

Nu putem să te învățăm să desenezi modele florale pe unghii, însă îți oferim câteva trucuri care te vor ajuta să realizezi perfect modele simple, dar de efect. De la linii, puncte sau mici forme geometrice, toate îți vor accesoriza manichiura și o vor scoate din zona de banal.

Linii perfecte

Liniile sunt cel mai simplu model pe care îl poți realiza și care pot transforma o manichiură extrem de simplă într-una super chic. Dacă nu reușești să le trasezi drepte cu mâna liberă, poți apela la un truc ingenios: lipește mai multe benzi de scotch pe oja deja uscată pentru a obține grosimea dorită, apoi vino cu o ojă într-o culoarea contrastantă pe spațiile rămase între benzi. Nimic nu îți poate garanta linii mai reușite de atât!

Forme geometrice

Formele geometrice precum pătratele sau triunghiurile sunt un mod ideal de a-ți „condimenta” manichiura. Le poți obține la fel de simplu: după ce oja de bază s-a uscat, folosește scotch pentru a trasa conturul formei și umple-l cu o ojă într-o culoare tare.

Accent de culoare

https://www.instagram.com/p/5xX_edHMK1/

Combinațiile interesante de culori atrag instantaneu atenția, iar unghiile tale vor arăta ca unele realizate la salon. Trebuie doar să alegi două culori care fac echipă bună împreună, iar de aici ai mână liberă. Poți realiza exact modelul din fotografie folosind tot scotch pentru o linie exactă sau poți trasa cu mâna liberă accentul de culoare.

Un model semilună

https://www.instagram.com/p/BRLbEl9AGlV/?tagged=halfmoonmanicure

Acest model a fost și va rămâne în preferințele noastre pentru mult timp. Chiar dacă pare sofisticat, este foarte ușor de obținut dacă folosești ceva care să te ajute să obții forma: poate fi vârful unui plasture sau acele abțibilduri rotunjite folosite la manichiura franțuzească. Doar plasează-le la baza unghiei și aplică o ojă pe restul unghiei.

Manichiura negative space

https://www.instagram.com/p/BRyQncVgd9I/?tagged=negativespacenails

O altă manichiură cool care nu se demodează este și cea negative space. Dacă nu te pricepi să trasezi conturul formelor cu mâna liberă, poți decupa diferite forme din bandă adezivă, lipește-le aleatoriu pe unghii și aplică oja în jurul lor. Rezultatul va fi super cool!
(sau te poți inspira din tutorialul Cătălinei Stoica, nail-expert)

Unghiile marmorate

Uh, pare complicat, nu-i așa? Vei fi uimită cât de simplu este de obținut. Pune câteva picături de ojă pe o suprafață plană, ia o bucată de folie de plastic și mototolește-o, apoi bag-o ușor în ojă. Tapotează apoi unghiile pe care ai aplicat o culoare de deschisă de ojă și voilá: ai obținut o manichiură marmorată perfectă!

Puncte-puncte

Îți vine să crezi cât de mult poate schimba un simplu punct o manichiură simplă? Nu vei reuși să aplici punctul perfect cu pensula, așa că folosește ceva cu un vârf rotunjit. Cătălina Stoica îți arată în acest tutorial în care realizează un look asemănător cum îl poți aplica foarte simplu cu coada unei pensule.

Tu ce model vei încerca?

Foto: Hepta

Citește și: Cele mai frumoase oje pentru această primăvară

Andreea Badea
andreea.badea@ringier.ro