13 curiozități despre unghii

4 trucuri simple ca lacul să reziste mai mult de 3 zile pe unghii

Tocmai te-ai întors de la şedinţa de manichiură şi te încearcă un sentiment de mulţumire ori de câte ori îţi priveşti noua culoare a unghiilor; însă te gândeşti cu groază la faptul că, în cel mult trei zile, ca de obicei, lacul ţi se va decoji iar manichiura ta impecabilă va fi o frumoasă amintire.

Ştim, tuturor ni s-a întâmplat asta, cel puţin o dată şi nu este deloc plăcut, mai ales când asta se întâmplă exact înainte de o întâlnire la care visezi de atâta timp ori înainte de un interviu.  Ţi-am pregătit o serie de trucuri care să te scutească de calvarul lacului care sare de pe unghii la numai trei zile de la aplicare.

  • Secretul constă într-o aplicare corectă a lacului de unghii: de cele mai multe ori lacul îşi pierde din rezistenţă pentru că nu a fost respectă ordinea aplicării corecte. Aşadar, ordinea pe care trebuie să o respecţi este următoarea: aplică o bază incoloră care să-ţi protejeze unghia, două straturi de culoare şi încheie cu unul de topcoat. Nu te îngrijora dacă după prima aplicare a lacului colorat, unghia nu arată impecabil – culoarea va fi distrubuită uniform şi va arăta perfect după ce aplici cel de-al doilea strat.
  • Alegerea lacului de unghii este un alt factor extrem de important. Dacă textura lacului este prea groasă, atunci cu siguranţă nu va dura mult până când aceasta va începe să cedeze.
  • Pe de altă parte, dacă textura este prea lichidă, culoarea nu va adera foarte bine. De evitat sunt şi amestecurile neinspirate dintre produsele de manichiură, pe care multe dintre noi le facem în speranţa că vom reuşi să refolosim lacuri ceva mai vechi. Un lac de unghii deja întărit  nu-şi va recăpăta niciodată textura optimă dacă îl amesteci cu dizolvant.
  • O alternativă extremde practică sunt lacurile semipermanente. Pot fi aplicate la salon, dar noutatea este că au apărut kit-uri cu care poţi să aplici acest gen de produse la tine acasă. Dacă iei în calcul faptul că lacul va rezista pe unghii între 10 şi 15 zile, pare o opţiune de luat în seamă.
Adriana Matei
contact@misshypewit.com