lorde

Lorde s-a săturat să primească sfaturi despre tratarea acneei iar noi o susținem

Lorde s-a săturat să primească sfaturi despre tratarea acneei iar noi o susținem

Dacă te lupți deja de ani de zile cu acneea, probabil că nu te mai ating cu nimic sfaturile pe care le primești gratuit de la ceilalți. Ai încercat deja toate tratamentele și cremele posibile, te speli suficient de des pe față și ai tenul hidratat, însă toate cele enumerate nu te-au

iata-motivul-enervant-pentru-care-lorde-nu-cantat-la-premiile-grammy

Iată motivul pentru care Lorde nu a cântat la Premiile Grammy

Premiile Grammy au fost seara trecută, și nu numai celebritățile, dar și noi, cei care le-am privit din fotolii seara trecută, ne-am pregătim cu fast pentru marele eveniment. Până la urmă, ceremoniile de premiere se simt mult mai mișto când artiștii tăi preferați cântă. Dar o

purtat-lorde-la-premiile-grammy-in-locul-unui-trandafir-alb

Iată ce a purtat Lorde la Premiile Grammy în locul unui trandafir alb

Chiar dacă nu și-a făcut apariția pe covorul roșu, Lorde tot a atras toate privirile la Premiile Grammy din 2018 cu rochia ei. Deși mulți dintre colegii săi au decis să poarte un trandafir alb în semn de solidaritate cu mișcarea Time's Up, artista a hotărât să-și arate sprijinul

9 cântărețe care detestă hiturile care le-au făcut celebre

9 cântărețe care detestă hiturile care le-au făcut celebre

Miley Cyrus nu poate suferi melodia Wrecking Ball, deși este unul din hit-urile anului 2013, iar Lorde spune despre Royals că este o pisă dezastruoasă. Iată ce alte cântărețe detestă hiturile care le-au făcut celebre.  Când Bobby McFerrin a concertat acum niște ani în Romania a

Lorde-,,Îmi pare rău că am comparat-o pe Taylor Swift cu o boală autoimună”

Lorde-,,Îmi pare rău că am comparat-o pe Taylor Swift cu o boală autoimună”

Într-un interviu acordat ziarului The Guardian, Lorde a comparat-o pe prietena sa, Taylor Swift, cu o boală autoimună. ,,Este ca și cum ai avea un prieten cu alergii la anumite lucruri. Există anumite locuri în care nu puteți merge împreună. Anumite lucruri pe care nu le puteți face.