Unde vor petrece Crăciunul Prințul Harry și Meghan Markle

Chiar dacă faci parte dintr-o familie regală sau nu, Crăciunul se sărbătorește în familie. Iar pentru primul lor Crăciun împreună, Prințul Harry și Meghan Markle au ales să respecte tradiția.

Însă cum cei doi încă nu au o casă a lor, aceștia vor petrece Crăciunul la Anmer Hall, aproape de casa Prințului William și a Ducesei de Cambridge.

Cei de la Us Weekly spun că cei patru vor petrece Crăciunul la Sandringham House alături de Regina Elisabeta, dar apoi se vor întoarce în Anmer Hall. Și așa cum ne-a obișnuit Casa Regală, activitățile sunt deja programate pentru fiecare membru în parte.

În ziua Crăciunului, familia regală va servi clasicul mic dejun englezesc, iar apoi vor merge la biserica Sf. Maria Magdalena din Norfolk pentru slujba de dimineață. Iar pentru masa de prânz, bucătarii Casei Regale au pregătit nu unul, ci doi curcani la cuptor.

Spre seară cei patru vor merge la Regină și vor asculta discursul anual al acesteia, în care aceasta îi va felicita pe Prințul Harry și pe Meghan Markle, potrivit unei surse.

În ziua următoare, actrița din serialul Suits, va sta acasă alături de cumnata sa, Kate Middleton, care este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Se pare că aceasta va naște în aprilie, cu câteva săptămâni înainte de nunta Prințului Harry.

,,Meghan Markle și Kate Middleton au devenit prietene, iar Meghan poate apela cu încredere la Kate atunci când are nevoie de un sfat” a spus o sursă pentru Us Weekly.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro