News

Janet Jackson așteaptă primul ei copil

Janet Jackson așteaptă primul ei copil

La 49 de ani, cântăreața este însărcinată cu primul ei copil. Luna trecută, Janet Jackson a anunțat că își amână turneul pentru că dorește să își mărească familia. „Suntem în a doua parte a turneului și subit lucrurile au luat o altă întorsătură“, a explicat Janet

Cum își susține Adam Levine soția însărcinată

Cum își susține Adam Levine soția însărcinată

Update: Adam Levine pare că abia așteaptă ca soția lui să nască, așa că surprins-o pe Behati din nou într-o fotografie semi-nud alb negru. Îngerul Victoria's Secret așteaptă o fetiță, a cărei naștere este programată pe 20 septembrie. Adam recunoaște că fotomodelul a avut

Cum a fost omagiat Prince de către celebrități

Cum a fost omagiat Prince de către celebrități

De când vestea că celebrul cântăreț a murit a făcut înconjurul lumii, fanii artistului din întreaga lume au ținut să-l omagieze.  Beyoncé, care a cântat alături de Prince la ediția din 2004 a Premiilor Grammy, i-a adus un omagiu artistului pe pagina ei de Instagram.

Prince a încetat din viață

Prince a încetat din viață

Prince, unul dintre artiștii care au definit industria muzicală a anilor '80 s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani. UPDATE: rezultatele autopsiei au arătat că Price a murit din cauza unei supradoze de droguri.   Cântărețul a fost găsit inconștient într-un lift în studioul

Jennifer Aniston, numită cea mai frumoasă femeie din lume

Jennifer Aniston, numită cea mai frumoasă femeie din lume

Revista People a desemnat-o pe Jennifer Aniston drept cea mai frumoasă femeie din lume.  Actrița, în vârstă de 47 de ani, a mărturisit că este foarte flatată pentru distincția primită: „Am zis: O, Doamne! A fost un fel de moment pe care l-am trăit ca în adolescență, cu foarte

Regina Marii Britanii a împlinit 90 de ani

Regina Marii Britanii a împlinit 90 de ani

Astăzi, Gan-Gan (așa cum o alintă micuțul Prinț George) adică Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, împlinește 90 de ani. Ea a fost sărbătorită zilele acestea de familie și mai ales de cei mai tineri, nepoți și strănepoți. În 2012, regina și-a serbat Jubileul de Diamant

Prima fotografie cu Luna Simone, bebelușul lui Chrissy Teigen și John Legend

Prima fotografie cu Luna Simone, bebelușul lui Chrissy Teigen și John Legend

Update: John Legend a postat aseară o fotografie cu micuța Luna Simone, prima lui fiică, care stă în brațele mamei sale. Cu care dintre cei doi vi se pare că seamănă mai mult? A photo posted by John Legend (@johnlegend) on Apr 20, 2016 at 1:41pm PDT Pe 14 aprilie, cuplul

Prințul William și Prințul Harry au vizitat platourile de filmare Star Wars

Prințul William și Prințul Harry au vizitat platourile de filmare Star Wars

Prințul William și Prințul Harry s-au distrat pe platourile de filmare ale peliculei Star Wars.  Prințul William nu are timp să se plictisească. Abia ce s-a întors din India la sfârșitul săptămânii trecute, și deja a vizitat, împreună cu fratele său, platourile de filmare ale

Ținutele purtate de Kate Middleton în India

Ținutele purtate de Kate Middleton în India

Kate Middleton a arătat impecabil în vizita ei alături de Prințul William în India! Frumoasa Ducesă de Cambridge ne mai oferă câteva motive pentru care să o adorăm. Pentru prima vizită a cuplului regal în India și Butan, Kate Middleton a ales să poarte ținute realizate atât de

Chrissy Teigen și John Legend au devenit părinți

Chrissy Teigen și John Legend au devenit părinți

S-a întâmplat! După multiplele încercări de a rămâne însărcinată, Chrissy Teigen a devenit mamă. Cuplul Chrissy Teigen și John Legend au devenit părinți pentru prima oară. Joia trecută s-a născut Luna Simone Stephens, fetița celor doi, iar fericita mămică a anunțat