Naomi Watts și iubitul ei, Billy Crudup, au avut prima ieșire publică

De vreo șapte luni se spune că Naomi Watts are o nouă relație, dar abia acum avem dovada. Naomi Watts și iubitul ei, Billy Crudup, au avut prima ieșire publică. Cei doi au fost fotografiați ținându-se de mână.  

În septembrie 2016, Liev Schreiber și Naomi Watts șocau pe toată lumea anunțând că se despart. Cei doi erau de 11 ani împreună. În urmă cu mai bine de jumătate de an, au început să circule zvonurile cum că Naomi Watts are o nouă relație. Iar iubitul ei este nimeni altul decât Billy Crudup, alături de care actrița joacă în serialul Gypsy. Se pare că relația celor doi a început în perioada filmărilor la acest serial, în care Naomi Watts joacă rolul unui psiholog care devine obsedat de una din fostele iubite ale clientului său.

Prima ieșire publică în calitate de cuplu

Naomi și Billy au mai fost văzuți ținându-se de mână pe străzile din New York, însă acum este pentru prima dată când cei doi se afișează în public, la un eveniment. Actorii au fost surprinși la sfârșitul săptămânii trecute la Londra, când plecau de la petrecerea dată de publicația Vogue după decernarea premiilor BAFTA 2018. Cuplul a fost fotografiat ținându-se de mână în timp ce se îndreptau spre taxi. Actrița în vârstă de 49 de ani a purtat un outfit all black, în semn de solidaritate pentru campania Time’s Up. De altfel, toate celebritățile care au participat la Premiile BAFTA 2018 au ales ținute negre. Billy Crudup a ales un costum gri deschis și o cămașă albă, fără cravată.

Naomi Watts Billy Crudup prima iesire publica
Naomi Watts și Billy Crudup au fost fotografiați ținându-se de mână când plecau de la after party

Naomi Watts Billy Crudup prima iesire publica

Naomi Watts a avut o relație de 11 ani cu Liev Schreiber și au împreună doi băieți. În septembrie 2016 cei doi au anunțat că divorțează.

Happy Father’s Day to this great dad…😎

O postare distribuită de Naomi Watts (@naomiwatts) pe

Vara trecută, Naomi Watts a vorbit deschis despre cum este să împartă custodia copiilor cu Liev Schreiber „Sunt zile bune și zile rele. Eu și Liev suntem în relații bune și încercăm să facem tot ce ne stă în putință pentru binele copiilor și sperăm să continuăm în acest fel. Este un tată fantastic, un om absolut minunat și amândoi dorim numai bine pentru celălalt“, a declarat actrița pentru Vogue Australia.

Billy Crudup are un băiat în vârstă de 14 ani dintr-o relație cu actrița Mary-Louise Parker. Cei doi au fost împreună până în 2003, când a părăsit-o (ea fiind însărcinată în șase luni cu copilul lui) pentru Claire Danes. Relația lui cu Claire Danes a durat patru ani, cei doi separându-se în 2006.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe glamour.ro